Palete de culori pentru aranjarea mesei de Revelion

Palete de culori pentru aranjarea mesei de Revelion
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Seara de Anul Nou este ocazia perfectă pentru a-ţi pune în evidenţă cea mai frumoasă şi sclipitoare ţinută, pentru a-i aduna pe cei dragi la un loc, pentru a socializa, pentru a zâmbi, pentru a dansa şi pentru a te simţi bine.

Fiind un moment atât de special, care marchează începutul unui nou an, şi decorul care te înconjoară trebuie să fie unul aparte, care să reflecte importanţa serii. Dacă optezi pentru unul cald, confortabil, primitor şi cu o atingere glam, va fi perfect pentru a completa atmosfera de sărbătoare care pluteşte în aer.

Dacă eşti gazda unei petreceri de Revelion la tine acasă, îţi prezentăm câteva idei pentru aranjarea mesei pentru noaptea dintre ani care să îi surprindă pe invitaţi. Unul dintre designurile de interior nemuritoare, stilul glam, exprimă eleganţă, lux şi bunăstare. Aspectul creează o atmosferă aparte, care îi va face pe cei prezenţi să simtă că participă la un eveniment unic, plin de rafinament şi bun gust. Nimic nu este mai potrivit pentru întâmpinarea Anului Nou decât o amenajare rafinată, luxuriantă, cu piese care strălucesc, metale preţioase şi detalii elegante.

Aranjarea mesei de Revelion în stilul glam va transmite speranţă şi optimism, atât ţie, cât şi invitaţilor tăi.

Pentru aranjarea mesei în acest stil, iată ce trebuie să ai în vedere:

O paletă de culori care să iasă în evidenţă

Primul lucru care trebuie stabilit este paleta de culori ce urmează să se regăsească în aranjamentele mesei de Revelion. În general, seara de Anul Nou este cea mai formală sărbătoare de iarnă, motiv pentru care stilul glam este potrivit pentru a reflecta eleganţa şi rafinamentul evenimentului. Combinaţia de negru, alb şi auriu va impresiona mereu, deoarece armonia estetică astfel creată duce cu gândul la opulenţă şi lux, datorită elementelor ce imită culoarea metalului preţios. Pentru un efect similar, pot fi folosite şi combinaţii precum negru, alb şi argintiu sau negru, alb şi roşu.

Articole strălucitoare

Petrecerea de Anul Nou este momentul potrivit pentru a scoate cele mai strălucitoare decoraţiuni şi aranjamente la înaintare. Nuanţe de auriu şi argintiu, cristale, accente irizante, toate sunt opţiuni care vor transforma masa într-una elegantă. Astfel de elemente decorative nu doar că sunt festive, deci în ton cu evenimentul aşteptat, dar ajută şi la conturarea unei atmosfere pline de rafinament.

O piesă centrală de impact

Fiecare decor de masă trebuie să aibă în centru o piesă care va servi drept punct focal. Aceasta poate fi o vază ornată cu sclipici sau ghirlande luminoase în care să aşezi nişte flori deosebite. Dacă optezi pentru una simplă, dar elegantă, în stil minimalist, alege nişte flori cu totul speciale, care să intrige şi să atragă atenţia. Dacă, în schimb, vrei să decorezi masa cu unele comune, dar nu lipsite de impact, precum trandafirii sau crinii, poţi alege un vas mai special, decorat cu diferite ornamente spectaculoase. Astfel, menţii un echilibru şi te asiguri că nu cazi în extreme. Se poate alege un aranjament elegant cu suporturi de lumânări în jurul cărora poţi plasa crenguţe de brad sau coroniţe împletite. Pe lângă faptul că va arăta festiv, lumina va crea o atmosferă plăcută, iar mirosul bradului îi va încânta pe oaspeţi.

Adăugarea unui element unic

Se pot include printre elementele de bază pentru servirea mesei şi câteva elemente unice, care să atragă atenţia. Acest efect vizual neaşteptat este uşor de obţinut prin alternarea mai multor stiluri diferite. Spre exemplu, poţi folosi veselă modernă sau clasică lângă care să aşezi obiecte tradiţionale, cum ar fi platourile de lemn şi carafele de vin. O altă idee este folosirea paharelor şi cupelor pentru servirea anumitor aperitive sau deserturi.

Piese clasice de bază

Pe lângă articolele strălucitoare, de impact, orice aranjament de masă are nevoie şi de unele piese elementare, indispensabile, iar acest lucru face ca un decor pentru cina de Revelion să fie simplu de creat. O faţă de masă albă va servi întotdeauna drept un fundal ofertant, care să lase celelalte piese să strălucească şi care îţi permite să te „joci“ cu decoraţiunile. De asemenea, seturile de servire simple, albe sau negre sunt potrivite în orice context.

Citit 556 ori Ultima modificare Joi, 29 Decembrie 2022 15:25

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.