Mișcarea, esențială și în sezonul rece

Mișcarea, esențială și în sezonul rece
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Cu cât este mai activă viaţa ta, cu atât te vei bucura mai mult de o stare bună de sănătate şi de o senzație de bine. Activitatea fizică, pe lângă faptul că ajută la o mai bună oxigenare a organismului, asigură şi o mai bună circulaţie sangvină, iar, potrivit unui studiu suedez publicat în "British Journal of Sports Medicine", sportul are o legătură directă cu longevitatea. Pe lângă faptul că măreşte speranţa de viaţă, sportul măreşte şi rata metabolismului. Practic, activitatea fizică efectuată regulat este unul dintre cei mai buni stimulenţi metabolici.

Mai mult, sportul este cel mai bun remediu pentru a îmbunătăţi funcţiile plămânilor, ale inimii, rinichilor, sistemului nervos, mai ales datorită faptului că facilitează eliminarea din corp a toxinelor şi a deşeurilor metabolice. Practic, a face mişcare este oarecum echivalent cu a preveni îmbătrânirea prematură a organismului tău, atât la interior, cât şi la exterior. O simplă plimbare de cel puțin 30 de minute pe zi te poate ajuta să te menții sănătos.

În cazul în care nu ai mai făcut sport de mult timp, cere sfatul unui medic înainte de a te apuca de un program de antrenament!

Citit 690 ori Ultima modificare Sâmbătă, 07 Ianuarie 2023 15:01

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.