Scriitorul Pavel Dan s-a născut pe data de 3 septembrie 1907, în localitatea Tritenii de Sus, județul Cluj. În anul 1932 devine licențiat al Facultății de Litere, Secția română-latină din cadrul Universității din Cluj.
Pavel Dan a debutat la Cluj, în anul 1930, în revista lui Victor Papilian ”Darul vremii”. În revista ”Blajul”, apărută din inițiativa sa, a lui N. Comșa și Radu Brateș, în perioada 1934-1936, au apărut câteva nuvele între care: ”Îl duc pe popa”, ”Întâlnire”, ”La închisoare”, iar în revista ”Gândirea” îi apare ”Priveghiul”. Nuvela sa ”Iobagii” (1936) a obținut Premiul Întâi la Concursul literar organizat de ziarul ”România nouă” din Cluj. A mai colaborat la ”Gând românesc, ”Abecedar”, ”Vatra” ș a.
Grav bolnav ca urmare a unui neoplasm, Pavel Dan s-a stins din viață la Cluj, pe 2 august 1937 cu o lună înainte de a împlini 30 de ani.
Postum, i s-a publicat colecția de nuvele în volumul ”Urcan Bătrânul”. Câteva dintre scrierile sale au fost traduse în franceză, maghiară, germană.
Remember, colecție de articole