Oameni de seamă. Jackie Collins, romanciera lumii de la Hollywood

Oameni de seamă. Jackie Collins, romanciera lumii de la Hollywood
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Scriitoare americană de origine britanică, Jackie Collins s-a născut pe 4 octombrie 1937, în Marea Britanie, fiind fiica unui agent de teatru. A plecat în SUA când era adolescentă, urmându-și sora mai mare, actriţa Joan Collins, care locuia la Beverly Hills.

A debutat cu "The World Is Full of Married Men", în anul 1968. Cartea a fost iniţial interzisă în Australia și în Africa de Sud, ceea ce a impulsionat vânzările în SUA și Marea Britanie. "The Stud" - apariţie 1969 - a fost primul roman al scriitoarei care a apărut pe lista bestsellerelor. În 1971, i-a apărut "Sinners", primul roman scris în SUA, care a devenit al treilea bestseller al său. A explorat apoi genul romanelor privind crima organizată și a publicat, în 1974, "Lovehead". Acest gen i-a adus ulterior un mare succes.

Înainte de a scrie cel mai lung roman al său, "Lovers & Gamblers" - apariţie 1977, a publicat, în 1975, "The World is Full of Divorced Women". Printre lucrările sale care s-au bucurat de mare succes se mai numără "Hollywood Wives", "Lucky", "Rock Star" și "Lady Boss". Alte opt bestsellere au fost lansate în anii 2000, precum "Lethal Seduction", "Hollywood Wives: The New Generation", "Deadly Embrace", "Hollywood Divorces", "Drop Dead Beautiful", acesta din urmă fiind al șaselea roman al seriei "Santangelo"; al șaptelea din serie, "Goddess of Vengeance", a apărut în 2011. A scris în total 32 de romane, toate figurând pe lista celor mai bine vândute  din SUA. Multe dintre romanele sale au fost adaptate pentru televiziune. Cărţile sale au fost vândute în peste 400 de milioane de exemplare, în mai mult de 40 de ţări.

A fost căsătorită de două ori și a avut trei copii. Al doilea mariaj s-a încheiat după 25 de ani, în urma decesului soţului ei, Oscar Lerman.

Jackie Collins a fost diagnosticată cu cancer cu șase ani și jumătate înainte de a înceta din viaţă, dar a preferat să păstreze o discreţie totală în legătură cu acest subiect. A scris alte cinci cărţi de la stabilirea diagnosticului, a călătorit peste tot în lume și a participat la turnee pentru promovarea cărţilor sale.

Este cunoscută și apreciată și în România, unde multe dintre titlurile ei au figurat la categoria bestseller.

În 2013, a fost distinsă cu titlul de Ofiţer al Imperiului Britanic, pentru lucrările sale de ficţiune și pentru serviciile de caritate.

A decedat la 19 septembrie 2015, la Los Angeles.

Remember, Oameni de seamă, colecție de articole

Citit 491 ori Ultima modificare Vineri, 06 Octombrie 2023 10:40

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.