Remember. Emmerich Kalman (1882-1953)

Remember. Emmerich Kalman (1882-1953)
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Compozitorul Emmerich Kalman (Imre Koppstein) s-a născut pe 24 octombrie 1882, la Siofok, localitate pe malul lacului Balaton, într-o familie de evrei. Când a împlinit 14 ani, s-a mutat cu familia la Budapesta, unde a urmat Academia Regală de Muzică. A urmat în paralel Facultatea de Drept și a practicat o vreme avocatura.

Între 1904-1908, a scris cronici muzicale pentru un ziar din Budapesta și a compus lieduri. Opereta "Tatarjaras" ("The Gay Hussars"), din 1908, constituie adevăratul început al carierei sale. Succesul acesteia la Viena a determinat preluarea rapidă a lucrării în Europa și în America. A primit apoi comanda de a scrie un cuplet satiric pentru o celebră cântăreață de estradă a vremii, iar succesul acestuia a fost enorm, în câteva zile ajungând să fie fredonat în întreaga ţară.

În 1915 a compus cea mai populară, cunoscută și apreciată lucrare a sa, "Prințesa ceardașului" ("Silvia").

S-a stabilit apoi în Austria, unde a atins celebritatea lui Franz Lehar. În 1930, a compus "Violeta din Montmartre", pe modelul "Boemei" lui Puccini. "Baiadera", "Contesa Maritza" şi "Prințesa circului" au reprezentat alte mari succese ale lui Kalman.

Venirea la putere a naziștilor a făcut ca în 1933 muzica lui Imre Kalman să fie interzisă în Germania și Austria. Compozitorul a emigrat în 1938 în Elveția, apoi spre sfârșitul deceniului a ajuns în SUA, unde a devenit cetățean american. S-a întors în Europa în 1949, stabilindu-se la Paris. Grav bolnav de inimă, a decedat pe 30 octombrie 1953.

Remember, Oameni de seamă, colecție de articole

Citit 402 ori Ultima modificare Miercuri, 01 Noiembrie 2023 13:43

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.