Filozoful Henri Bergson s-a născut pe 18 octombrie 1859, la Paris. Este considerat unul dintre cei mai importanți filosofi ai școlii franceze de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. Prin studiile sale, i-a marcat profund pe contemporanii şi succesorii săi, filosofi, esteticieni, scriitori etc., între care: Dewey, Croce, Proust, Thibaudet, Bachelard etc. Şi-a făcut studiile la Liceul Condorcet, apoi a urmat Filosofia la Ecole Normale Superieure.
A fost profesor de liceu la Angers, Clermont-Ferrand şi Paris, conferenţiar la Ecole Normale Superieure, iar între 1900 şi 1911, profesor de filosofie greacă şi latină la College de France. A fost membru al Academiei Franceze din 1914 şi a fost preşedinte al Comisiei Internaţionale de Cooperare Intelectuală a Ligii Naţiunilor de la Geneva între 1921-1926.
Dintre lucrările sale amintim: "Materie şi memorie'", ''Evoluţia creatoare'', ''Teoria râsului'', ''Cele două izvoare ale moralei şi religiei'' ș.a. A fost distins, în 1927, cu Premiul Nobel pentru Literatură. A încetat din viață pe 4 ianuarie 1941, la Paris.