Fără permis, prins în timpul unei ”lecții” de șoferie

Fără permis, prins în timpul unei ”lecții” de șoferie
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Încă un tânăr din județul Galați a ajuns să fie cercetat penal după ce s-a încumetat să șofeze înainte să obțină permisul de conducere.

Bărbatul în vârstă de 25 de ani este din Călmățui, comuna Grivița, și a fost remarcat în trafic de un echipaj de poliție care patrula prin sat, pe DJ 254. Aflat la volanul unei mașini, tânărul și-a dat seama că ar putea avea probleme și a încercat să scape cu fuga.

Mai întâi a trecut pe locul din dreapta, iar mai apoi a sărit din mașină. Nu a reușit să alerge mai mult de un kilometru, pentru că a fost ajuns din urmă și imobilizat de polițiștii care au aflat astfel motivul pentru care a încercat să se facă nevăzut. Din fericire pentru el, grivițeanul a ieșit ”negativ” la testările pentru alcool și droguri, dar nu a scăpat de dosarul penal pentru conducere fără permis, care i-ar putea aduce cel puțin un an de închisoare.

Citit 4209 ori Ultima modificare Miercuri, 20 Martie 2024 16:58

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.