Camilo José Cela, unul dintre marii scriitori spanioli ai secolului al XX-lea, s-a născut pe 11 mai 1916, în Iria Flavia, Coruña, dar peste câțiva ani familia s-a mutat în Madrid, oraș care va marca profund atât personalitatea, cât și opera scriitorului. S-a înscris la Facultatea de Medicină, pe care a abandonat-o pentru a asista la cursurile nou-înființatei facultăți de literatură și filozofie.
A luptat în Războiul Civil din Spania (1936–1939), de partea generalului Franco, în timpul căruia a fost rănit. După întoarcerea acasă, a început să aibă o atitudine independentă și provocatoare, respingând dictatura lui Franco, asemenea prietenului său Ernest Hemingway. Unele dintre scrierile sale au fost interzise de regim, iar revista literară de linie antifascistă, ”Papeles de Son Armadans” (1956), condusă de Cela, a fost victima unor atacuri sistematice din partea autorităților. Romanul de debut, ”La familia de Pascual Duarte” (1942), a avut un rol deosebit de important în renașterea literaturii spaniole după războiul civil.
În 1952 a apărut romanul ”La Colmena”, unul dintre cele mai importante romane spaniole postbelice. De-a lungul timpului, Cela a publicat romane, nuvele, culegeri de povestiri, cărți de călătorie, piese de teatru, versuri și publicistică. În 1957, Cela a fost numit membru al Academiei Regale Spaniole. Printre titlurile și funcțiile pe care le-a deținut romancierul, se numără și titlul nobiliar de marchiz de Iria Flavia, acordat de regele Spaniei, Juan Carlos I, precum și cel de senator regal în Parlamentul spaniol. În 1988 a apărut romanul ”Cristo versus Arizona”, cu un puternic impact asupra publicului și criticilor.
În 1989, romancierului spaniol i s-a acordat Premiul Nobel pentru Literatură. Pe lângă acesta, a mai primit numeroase alte premii literare prestigioase, printre care Premiul Criticilor, Premiul Național pentru Literatură, Premiul Prințului de Asturias pentru Literatură și Premiul Cervantes.
A încetat din viață pe 17 ianuarie 2002, la Madrid.
