Remember. Eugenio Montale (1896-1981)

Remember. Eugenio Montale (1896-1981)
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Eugenio Montale, poet, prozator, editor și translator italian, s-a născut pe 12 octombrie 1896, la Genova. A urmat studii superioare de muzicologie și muzică teatrală la Genova. Acestea au fost întrerupte de încorporarea ca ofițer de infanterie în timpul Primului Război Mondial. La sfârșitul războiului, și-a împărțit activitatea între poezie și cronica muzicală, publicând, în 1925, prima carte de versuri, "Ossi de sepia".

În 1928, s-a stabilit la Florența, unde a rămas până în 1943. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial s-a aflat în Elveția, la Lugano, iar din 1948, la Milano, unde a ținut ani în șir cronica muzicală a ziarului "Corriere della sera". Este cunoscut ca unul dintre principalii arhitecți ai poeziei italiene moderne a anilor 1920. A fost inițiatorul și reprezentantul poeziei ermetice italiene; un liric meditativ abordând motivele simple: peisajul, evaziunea, iubirea, timpul mitic, copilăria etc. Este considerat unul dintre cei mai importanți poeți italieni moderni, alături de Giuseppe Ungaretti și Umberto Saba.

A câștigat Premiul Nobel pentru Literatură în 1975. A încetat din viață pe 12 septembrie 1981, la Milano.

Remember, Oameni de seamă, colecție de articole

Citit 561 ori Ultima modificare Joi, 12 Septembrie 2024 22:20

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.