Legendarul pianist Jerry Lee Lewis s-a născut pe 29 septembrie 1935, la Ferriday, Louisiana, SUA. A fost interesat de pian încă de la 4 ani. A făcut parte din uimitorul grup de talente de la casa de discuri "Sun Records" din Memphis, Tennessee, care-i includea pe Elvis Presley, Johnny Cash, Carl Perkins și Roy Orbison.
A repurtat un mare succes în aprilie 1957, când a plecat la New York şi a apărut la The Steve Allen Plymouth Show (1951) cu piesa "Whole Lotta Shakin' Goin' On". Apoi, au urmat câteva hituri, printre care "Great Balls of Fire" (care a devenit melodia sa specială), "Breathless" şi "High School Confidential".
A fost unul dintre primii interpreți incluși în Rock ‘n’ Roll Hall of Fame, în 1986. Este considerat unul dintre exponenţii de bază ai rockului anilor '50. A fost numit "primul mare frenetic al rock-and-rollului", precum şi "primul mare eclectic al rock-and-rollului".
Tehnicile sale de interpretare au fost adoptate mai târziu de alţi artişti piano rock, precum Elton John, Billy Joel şi Ben Folds.
A încetat din viață pe 28 octombrie 2022, la Nesbit, Mississippi.