Pictorul italian Angiolo Achini s-a născut pe 6 martie 1850, la Milano. A urmat Academia "Brera", unde a studiat cu Giuseppe Bertini. La 27 de ani, a câștigat un premiu național pentru cea mai bună pictură istorică. A devenit adeptul pictorului Tranquillo Cremona şi i-a pictat două portrete. După ce și-a încheiat studiile, a expus la Roma și Milano în 1881 și la Torino în 1882. Și-a expus picturile și în străinătate, la München, în 1888. Dintre tablourile sale amintim ”Savonarola arestat”, ”Conversația lui Clement al VII-lea cu Charles al VI-lea împotriva Florenței”, ”Una nevicata”, ”Botezul”, Lo scalo merci”, ”Interno di San Marco”, ”Attenzione”, ”Circus Romanus” ”Tranquillo Cremona sul suo letto di morte”, ”Ottobre și Tramonto”. În 1886, la Milano, a expus acuarelele ”Monaca” și ”Marina” și tablourile în ulei ”Vedova”, ”Lo scarico delle merci” și ”Amor Materno”. A încetat din viață pe 16 ianuarie 1930, la Milano.
Remember. Angiolo Achini (1850-1930) Scris de P.V.O.

Etichetat cu