Remember. Matei Călinescu (1934-2009)

Remember. Matei Călinescu (1934-2009)
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Matei Călinescu, poet, prozator, eseist, critic, teoretician literar, s-a născut pe 15 iunie 1934, la  București.

După absolvirea Universităţii din București, Secţia Engleză, a lucrat la Gazeta literară (corector, apoi redactor). În 1963, a devenit asistentul lui Tudor Vianu la Catedra de Literatură universală şi comparată a Universităţii din Bucureşti.

În 1973, a părăsit România şi şi-a început cariera universitară la Indiana University din Bloomington, întâi ca Visiting Professor și bursier Fulbright, apoi ca profesor la Catedra de Literatură comparată.

Înaintea plecării în America, a publicat şapte cărţi de critică şi istorie literară, trei volume de poezie şi un roman (”Viața și opiniile lui Zacharias Lichter”, 1969).

După 1989, Matei Călinescu a redevenit o prezență familiară în peisajul editorial românesc. În 1994, a publicat, împreună cu Ion Vianu, ”Amintiri în dialog”.

Alte lucrări ale sale: ”Un altfel de jurnal. Ieşirea din timp”, ”Portretul lui M”, ”De la romantism la avangardă şi A citi, a reciti. Către o poetică a (re)lecturii”, ”Eugène Ionesco. Teme identitare și existențiale”, ”Scrisori din exil” (corespondență inedită cu Ion Vianu) etc.

A încetat din viață pe 24 iunie 2009, la Bloomington, Indiana, SUA.

Citit 439 ori Ultima modificare Luni, 23 Iunie 2025 15:14

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.