Considerat de confrați drept un senior al literelor, Dimitrie Lupu e un caz literar mai puțin obișnuit: prin debutul editorial, el ține de anii nouăzeci, în vreme ce tematic și, până la un punct, structural, opera sa e la interferența anilor șaptezeci-optzeci. Tipologic însă e în afara modelelor, într-un fel, deși unele trăsături distinctive comune cu fiecare din perioadele literare amintite ar îndreptăți promoțiile corespunzătoare să și-l revendice deopotrivă drept exponent, fără a greși flagrant.
După romanul Eșarfa neagră (Ed. Dominus, 1999) și volumul Șapte povestiri crude (Ed. Vinea, 2003), care l-au consacrat ca reprezentant major al fantasticului literar contemporan, autorul a oferit cititorilor o primă surpriză cu Vremea mahalalelor, un volum de proză scurtă, a cărei particularitate este aceea că reușește, prin aglomerarea observațiilor și a detaliilor realiste, să contureze un spațiu epic halucinant, într-un gen pe care, în lipsa altui termen cunoscut, l-aș numi hiperrealism magic.
Prin romanul Podul (Ed. Vinea, 2006), însă, Dimitrie Lupu ”dă lovitura”, cum se spune, făcând ca volumele lui anterioare, indiscutabil meritorii, să pară doar tatonări de exercițiu sau experimente pregătitoare. Practic, el își fructifică aici toată experiența de prozator de până acum, cartea aceasta fiind realistă și magică, feerică și fantastică, plină de mister, chiar gotică prin elementele de thriller, rămânând în esență una parabolică, în registru postmodern, bine construită pe principiul punerii în abis.
Deși plină de evenimente și de personaje, povestea e relativ simplă. Matei, protagonistul, un profesor cu preocupări literare, amăgit de liberalizarea economică de după 1989 și încrezător în ”egalitatea șanselor” oferite de capitalismul acelor ani, părăsește, din rațiuni financiare, sistemul românesc de învățământ pentru a se angaja ca supraveghetor la o fermă piscicolă, proprietatea unui fabulos patron lipovean. Odată ajuns ”la post”, găsește, într-un sertar din bucătăria pontonului care constituia ”baza de operațiuni” a întreprinderii, un manuscris, alcătuit din fragmentele unui jurnal și ale unui roman, intitulat Podul, împreună cu fotografia autorului, Mihai Soare, predecesorul său în funcție, dispărut în condiții neelucidate. Curiozitatea față de creația unui virtual confrate îl face să citească manuscrisul, ajungând, în timp, să se identifice cu autorul lui, mai întâi mental, recunoscându-și unele afinități elective cu acesta, iar mai apoi prin stabilirea unor relații cu fapte și oameni din propria viață. Un straniu transfer de personalitate precum și alte întâmplări – dispariții și morți misterioase, dar și inexplicabile apariții ale unor persoane demult dispărute – dovedesc blestemul locului, însă un deosebit simț al datoriei îl face pe Matei să nu dea bir cu fugiții. Nu peste multă vreme, chiar și afacerea piscicolă se dovedește un fiasco iar patronul ei un personaj profund malefic.
Prin simbolistica încorporată în parabolă (care are și accente de pamflet politic din perspectiva moral-creștină), prin soluțiile epice adoptate și prin efectele obținute, Podul e un roman fascinant. Cred însă că ar fi putut fi mult mai bun, dacă, dintr-o încăpățânare de neînțeles (despre care pomenește și
Mihail Gălățanu în prefața volumului Vremea mahalalelor), autorul n-ar persista în refuzul de a se consulta cu vreun editor profesionist, înainte de publicare, și de a ține cont de observațiile acestuia. (Podul lui Dimitrie Lupu, un thriller parabolic postmodern – fragment din Portretul scriiturii, volum de critică literară semnat de Viorel Ștefănescu)
