Considerat de confrați drept un senior al literelor, Dimitrie Lupu e un caz literar mai puțin obișnuit: prin debutul editorial, el ține de anii nouăzeci, în vreme ce tematic și, până la un punct, structural, opera sa e la interferența anilor șaptezeci-optzeci. Tipologic însă e în afara modelelor, într-un fel, deși unele trăsături distinctive comune cu fiecare din perioadele literare amintite ar îndreptăți promoțiile corespunzătoare să și-l revendice deopotrivă drept exp ...
Iulian Voicu, "Incredibila poveste a lui Nelu Mătărângă. Texte interzise inculților și minorilor sub 16 ani", Bârlad, Editura "Sfera", 2023 La o ședință destul de recentă a cenaclului "Noduri şi Semne", Iulian Voicu a lecturat câteva texte din manuscrisul acestei cărți, anunțând și câteva secrete de producție: se ia, de pildă, un banc bun (clasic, am putea spune) și este transformat cu migală literară într-o snoavă, o schiță, povestire sau chiar o nuveletă, cu final ...