Regizoarea de televiziune Lucia Hossu-Longin s-a născut pe 24 septembrie 1941, la Brăila. Este cunoscută publicului prin reportajele din serialul „Memorialul Durerii”, difuzate de TVR, începând cu1991.
A absolvit Facultatea de Limba și Literatura Română în cadrul Universității din București. Înainte de Revoluție, a fost redactor la „Revista pădurilor“, apoi la „Scânteia Tineretului“, de unde a demisionat după doi ani, și la secția de film și teatru a Televiziunii Române. Între 1993 şi 1996, a fost redactor-șef al redacției Film Documentar a Studioului de Film al Societății Române de Televiziune.
Este vicepreședinte al Fundația "Academia Civică", fundație care administrează Muzeul Memorial de la Sighet. Este membră a Academiei Europene de Film, cu sediul în Germania.
A realizat numeroase documentare care au fost selecționate la festivaluri internaționale: ”Hobița lui Brâncuși”, ”România versus Chang”, ”Visul” (portret Liviu Ciulei), ”21 de fotograme care au intrat în istorie”, "Cardinalul Iuliu Hossu și Marea Unire", ”Sebastian”, ”Regele nu moare” (selecție la Festivalul Internațional de Televiziune de la Biarritz - 2009, Prix Italia - 2009 și Premiul special al Juriului UCIN - 2009). Documentarul ”Regele nu moare” a fost proiectat, în premieră, două seri consecutiv la Paris, la Teatrul ”La Huchette”. Este, de asemenea, autoare a altor filme documentare, precum "Zbor deasupra unui cuib de oameni", "13 - 15 iunie 1990”, ”Mineriada oră cu oră", "Sebastian" și altele.
Din 1991, a început realizarea serialului documentar ”Memorialul Durerii”, care a ajuns la peste 200 de episoade difuzate, serial consacrat spațiului concentraționar românesc și rezistenței românilor în fața comunismului. Serialul a fost achiziționat de Arhivele Hoover din SUA și de Biblioteca Congresului din Washington. Episoade din ”Memorialul Durerii” au fost difuzate și pe TV-5, în Franța, la Videoteca din Paris sau de Televiziunea Franco-Germană ARTE.
În 2009, a publicat cartea ”Față în față cu generalul Ion Mihai Pacepa”, care conține singurul interviu oficial acordat de Ion Mihai Pacepa.

