David Oistrah, violonist, violist și dirijor ucrainean, de origine evreiască, s-a născut pe 30 septembrie 1908, la Odessa. A rămas în lumea muzicală ca unul dintre cei mai mari violoniști ai secolului al XX-lea.
Cariera sa s-a dezvoltat treptat, devenind cu timpul unul dintre eminenții Conservatorului, apoi al Orchestrei din Odessa.
Primul său succes a fost interpretarea Concertului de vioară al lui Glazunov, la Kiev, avându-l dirijor chiar pe compozitor.
Cariera internațională i-a fost deschisă la Bruxelles, în 1937, când a obținut Premiul I la Concursul "Regina Elisabeta". Cu această ocazie, regina i-a dăruit o vioară Stradivarius.
Din 1939, a fost profesor la Conservatorul din Moscova, unde a format violoniști de renume, printre care și Ion Voicu, unul dintre cei mai mari violoniști români.
Împreună cu muzicieni de valoare, a înființat una dintre cele mai renumite formații de muzică de cameră, vestitul “Trio Oistrah”.
A fost și un pasionat șahist. Meciul de șah Oistrah - Prokofiev, câștigat de Oistrah, a rămas în istorie.
În ianuarie 1962, a dat un recital extraordinar la Cluj, unde a cântat Beethoven, Schubert, Prokofiev și Stravinski.
A încetat din viață pe 24 octombrie 1974, la Amsterdam.

