Remember. Camille Saint-Saëns (1835-1921)

Remember. Camille Saint-Saëns (1835-1921)
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Compozitorul francez Camille Saint-Saëns s-a născut pe 9 octombrie 1835, la Paris. Este cunoscut în special pentru poemele sale simfonice - primele de acest tip create de un francez - și pentru celebra sa operă ”Samson şi Dalila”.

A avut o contribuție semnificativă la dezvoltarea muzicii franceze și s-a remarcat și ca pianist, organist, dar și ca scriitor de critică muzicală, poezie, eseuri și piese de teatru.

A susținut primul recital în 1846. A studiat orga și compoziția la Conservatorul din Paris, iar în 1855 i-a fost interpretată prima simfonie. În 1857, a devenit organist la prestigioasa Biserică Madeleine din Paris, unde l-a întâlnit pe Franz Liszt, cu care a legat o prietenie strânsă, Liszt considerându-l cel mai bun organist din lume. Între1861-1865, a fost profesor de pian la Școala Niedermeyer.

”Samson şi Dalila” a fost pusă în scenă în Germania în 1877 și a devenit un succes la Paris.

Dintre lucrările sale simfonice și concertele pentru pian, cel mai frecvent interpretată este Simfonia nr. 3 (orgă). Alte lucrări: Concertul pentru pian nr. 5, Concertul pentru violoncel nr. 2.

A încetat din viață pe 16 decembrie 1921, la Alger. 

 

Citit 256 ori Ultima modificare Luni, 15 Decembrie 2025 14:02

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro