Pilotul brazilian de Formula 1 Ayrton Senna s-a născut pe 21 martie 1960, la Sao Paolo, într-o familie înstărită, ceea ce i-a permis să se dedice pasiunii sale pentru motorsport.
La 13 ani, a participat la prima sa cursă şi a câştigat, înțelegând că nu era doar un împătimit al volanului, ci avea reale calităţi de pilot. A bifat cea mai mare performanță în karting odată cu titlul continental al Americii de Sud, câștigat în 1977.
În 1981, s-a mutat în Marea Britanie, unde a debutat în Formula Ford 1600, câştigând campionatul încă din primul an. În 1982, a promovat în Formula Ford 2000, devenind campion al Marii Britanii și al Europei.
Următorul pas în carieră a fost participarea în Campionatul Britanic Formula 3000, unde a condus un model Ralt RT3, produs de Toyota. A dominat din nou competiţia, câştigând 13 din cele 18 curse. Pe lângă câştigarea titlului Formulei 3 în 1983, a câştigat şi Marele Premiu Formula 3 de la Macau.
Fără îndoială, anii petrecuţi la McLaren au fost cei mai buni din cariera lui Senna. Şase ani a concurat pilotul brazilian pentru constructorul britanic, perioadă în care a câştigat trei titluri mondiale, dar şi alte două titluri de vicecampion. Brazilianul s-a impus în 35 de curse, iar în 49 a plecat din pole position.
În 1994, Senna s-a despărţit de McLaren, după câştigarea curselor din Japonia şi Australia. Au fost ultimele sale două victorii în Formula 1. A mers la Williams, pentru a-şi înlocui vechiul rival, Alain Prost. A urmat Marele Premiu de la Imola şi cea mai urâtă zi din istoria F1.
Senna a încetat din viață pe 1 mai 1994, la Bologna, în accidentul produs în timpul Grand Prixului statului San Marino.

