Cariere. Mihail Makarenko, o voce a disidenței sovietice

Cariere. Mihail Makarenko, o voce a disidenței sovietice
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Mihail Makarenko, colecționar de artă, restaurator, activist pentru drepturile omului și disident sovietic, s-a născut pe 4 mai 1931, la Galați, într-o familie evreiască. Este cunoscut pentru activitatea sa în domeniul drepturilor omului și opoziția față de regimul comunist din Uniunea Sovietică.

La 8 ani, pe fondul creșterii antisemitismului în România, a fugit singur în URSS, sperând că va găsi acolo o societate lipsită de antisemitism. După o serie de peripeții, s-a stabilit în RSS Moldovenească, a fost internat în mai multe orfelinate din Tighina și Tiraspol, perioadă în care a intrat în contact și cu antisemitismul din Uniunea Sovietică. A adoptat un nume fals - Mihail Goligorski - și a devenit în cele din urmă „fiu de regiment” în Armata Roșie, luptând pe frontul din Caucaz între 1941 și 1944.

După război, a urmat cursuri la Școala ”Suvorov” din Moscova, pe care le-a abandonat, locuind o vreme în Donbas. A fost înrolat în armată în 1951 și a participat la campanii militare în Extremul Orient, China și Coreea.

În perioada 1960-1970, a organizat expoziții de artă neoficială și a sprijinit artiști din Novosibirsk și Moscova, ceea ce i-a atras persecutarea din partea autorităților. A fost concediat și condamnat în mai multe rânduri pentru activitate antisovietică.

A fost deținut în gulagul sovietic timp de 11 ani, ultima sa pedeapsă fiind de opt ani.

A devenit cunoscut pentru acțiunile sale de protest și pentru organizarea de campanii colective împotriva abuzurilor autorităților. În 1978, a fost expulzat din URSS. După o scurtă perioadă petrecută în Germania de Vest, s-a stabilit în SUA, unde a activat ca voce a disidenței sovietice în diaspora. A colaborat cu presa occidentală și a depus mărturie în Congresul SUA despre condițiile din închisorile politice sovietice. Întrebat despre victimele comunismului, Makarenko a răspuns: ”Oricine a trăit în secolul al XX-lea a fost o victimă a comunismului”.

Arhiva sa personală a fost achiziționată în 2014 de Hoover Institution și este disponibilă cercetătorilor prin platforma Online Archive of California.

A încetat din viață pe 15 martie 2007, la New Jersey (ucis de un bărbat cu probleme psihice).

P.V.O. (diferite surse)

Citit 657 ori Ultima modificare Duminică, 03 Mai 2026 17:22

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.