Victor Frunză, scriitor, disident și jurnalist, s-a născut pe 8 iunie 1935, la Dumitrești (azi, județul Vrancea).
A urmat școala primară în comuna natală și Liceul Economic din Râmnicu Sărat, apoi Facultatea de Ziaristică din București și Facultatea de Ziaristică a Universității „Lomonosov” din Moscova. A lucrat ca redactor și realizator de emisiuni culturale la Radiodifuziunea Română, apoi la Televiziunea Română. A fost profesor de jurnalism audiovizual la Facultatea de Ziaristică în cadrul Academiei "Ștefan Gheorghiu", București.
În 1978, a publicat prin intermediul agenției de știri Reuters o scrisoare critică la adresa regimului de dictatură din România.
A fost anchetat și expulzat din țară în 1980, stabilindu-se la Åarhus, Danemarca. Acolo, a continuat să lupte împotriva comunismului publicând numeroase studii și lucrări pe teme politice, istorice și de drepturile omului, printre care “Pentru drepturile omului în România” și ampla lucrare istorică consacrată comunismului românesc "Istoria P.C.R.".
În 1989, a înființat la Aarhus, Editura “Nord”, care din 1989 s-a numit “Victor Frunză - EVF”, unde a editat revista de studii asupra fenomenului politic românesc ”Alergătorul de la Marathon”.
După 1989, a revenit în România, unde a tipărit o ediție jubiliară a poeziilor lui Mihai Eminescu. Pe lângă publicațiile editoriale amintite, Victor Frunză a fost autor al unor volume de versuri (“Globul din stânga”), proză (“Privegheați lângă privighetori”), proză turistică ("Muzeu Sentimental"), teatru (“Marea gară nouă”), istorie (“Istoria stalinismului în România”, 1990, “Istoria comunismului în România”, 2000), dar și “Destinul unui condamnat la moarte: Pamfil Șeicaru” (2001).
A fost membru fondator al Alianței Civice (1990), membru în Consiliul Național (din 1995), membru al Senatului formaţiunii (2000).
A participat la numeroase colocvii, conferințe și simpozioane literare sau istorice, printre care "Școala de vară" a Memorialului victimelor comunismului de la Sighet.
Din 2012, prin hotărârea Consiliului Local, Grupul Școlar Industrial din Râmnicu Sărat se numește Liceul Tehnologic “Victor Frunză”.
A încetat din viață pe 27 iulie 2007, la Aarhus.
(diferite surse)

