Cariere. Saul Bellow, laureat Nobel pentru Literatură

Cariere. Saul Bellow, laureat Nobel pentru Literatură
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Saul Bellow, unul dintre cei mai cunoscuţi prozatori americani, s-a născut pe 10 iunie 1915, la Montreal, într-o familie de emigranţi evrei ruşi.

Când avea 9 ani, familia sa s-a mutat la Chicago, Illinois (SUA), locul unde se desfășoară acțiunea multora din scrierile sale. A decis să devină scriitor după ce a citit romanul clasic "Coliba unchiului Tom", al lui Harriet Becher Stowe.

A urmat cursurile Universităţii din Chicago, ale Universităţii Northwestern şi ale Universităţii din Wisconsin. A fost coleg cu Mircea Eliade, la Universitatea din Chicago, pe care l-a folosit drept model pentru unul din personajele sale din romanul „Ravelstein”. A câştigat de trei ori prestigiosul Naţional Book Award pentru ”Aventurile lui Augie March” (1953), ”Herzog” (1964) şi ”Planeta domnului Sammler” (1970), performanţă unică în istoria literaturii americane.

În 1975 a obținut Premiul Pulitzer pentru ”Darul lui Humboldt”, iar în 1976 a primit Premiul Nobel pentru Literatură - „pentru înţelegerea umană şi analiza subtilă a culturii contemporane îmbinate în opera sa”. Dată fiind contribuţia sa extraordinară la dezvoltarea literaturii americane, în 1988 i-a fost conferit cel mai înalt titlu pe care guvernul american îl acordă artiştilor - National Medal of Arts.

”Dangling Man” (”Omul suspendat”, 1944), primul său roman, l-a propulsat în atenţia publicului, asigurându-i un loc de frunte în literatura americană. ”Herzog” (1964), romanul care a făcut din opera lui Saul Bellow un bestseller literar, este o comedie despre maniere şi idei, pierderea şi parţiala recâştigare a izbăvirii.

În romanul ”Humboldt's Gift” (”Darul lui Humboldt”) avem o critică acidă, intransigentă a societăţii de consum americane. Societatea americană este înfăţişată, fără drept de apel, ca fiind una profund aculturală, deşi străbătută de spirit, dar de un „spirit fără cultură”.

Acțiunea romanului „Iarna Decanului” se petrece în România comunistă; una dintre fostele sale soții (Alexandra Ionescu-Tulcea) era de origine română, iar scriitorul a însoțit-o la București în 1977, într-o societate dominată de cultul personalității lui Nicolae Ceaușescu, cu cozi și amestec al Securității în societate.

A încetat din viață pe 5 aprilie 2005, în Massachusetts.

(diferite surse)

Citit 113 ori Ultima modificare Marți, 09 Iunie 2026 15:00

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro