Actorul american Gregory Peck s-a născut pe 5 aprilie 1916, în La Jolla, California. A fost unul dintre cei mai apreciați actori americani de după război.
Înainte de a urma cursurile de la Berkeley, unde a început să joace pentru prima dată, a fost șofer de camion. S-a mutat la New York, unde a studiat Medicina, dar s-a înscris și la cursuri de actorie.
În primii cinci ani ai carierei, a fost nominalizat de patru ori la Premiile Oscar, pentru cel mai bun actor, dar a câștigat premiul abia în 1962, cu rolul din filmul "Să ucizi o pasăre cântătoare".
Fiind atât actor, cât și producător, Gregory Peck a avut o mare contribuție în industria filmului. A fost președinte fondator al Institutului de Film American și președinte al Academiei de Știință și Artă a Filmului. În 1968, președintele Lyndon Johnson i-a înmânat Medalia Libertății. În 1991, a fost numit Comandor al Ordinului Artelor și Literelor. A jucat alături de staruri ale Hollywoodului, precum Audrey Hepburn, Ava Gardner sau Anthony Quinn.
Dintre filmele sale, amintim: ”Zile de glorie”, ”Cheile împărăției”, ”Fascinație”, ”Captain Horatio Hornblower”, ”Zăpezile de pe Kilimanjaro”, ”Vacanță la Roma”, ”Bancnota de 1.000.000 lire sterline”, ”Moby Dick”, ”Ferma din Arizona” etc.
Are o stea pe bulevardul Walk of Fame din Hollywood.
A încetat din viață pe 12 iunie 2003, la Los Angeles.

