Grigore Ionescu, arhitect şi istoric al arhitecturii, s-a născut pe 11 ianuarie 1904, la Florești, județul Prahova.
În perioada 1931-1933, a fost bursier al Școlii române din Roma.
A fost profesor la Institutul de Arhitectură „Ion Mincu” din București.
Printre lucrările sale se numără: Spitalul „Emilia Irza” din București, clădirea Facultății de Drumuri și Poduri a Institutului de Construcții din București, Sanatoriul TBC Bârnova, Iași etc.
Activitatea sa majoră s-a desfășurat în jurul istoriei arhitecturii și a patrimoniului național românesc.
El a scris cea dintâi ”Istorie a arhitecturii româneşti” (1937, cu prefaţă de N. Iorga), operă la care a revenit de mai multe ori prin amplele sinteze de mai târziu. Tot el este autorul ”Ghidului istoric şi artistic” din 1938, indispensabil în literatura despre Bucureşti.
În 1971, a fost distins cu Ordinul Meritul Științific clasa I.
În București, există o strada numită Grigore Ionescu.
A încetat din viață pe 26 iunie 1992, la București.
(diferite surse)
