Un proiect ambiţios / Lecţii online pentru agăţat

Un proiect ambiţios / Lecţii online pentru agăţat
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Femeile nu sunt atât de complicate pe cât au impresia bărbaţii. Cel puţin aceasta este premisa de la care a pornit un tânăr cu iniţiativă atunci când a pus bazele unui site dedicat bărbaţilor. Cum să cucereşti o femeie în mai puţin de trei zile sau cum să ajungi să faci sex de la prima întâlnire, iată doar două dintre întrebările la care promit să răspundă instructorii site-ului www.attractionmethods.com.

Specializaţi în life-coachig şi relaţii de cuplu, „antrenorii“ într-ale agăţatului consideră că succesul unui bărbat în viaţa amoroasă depinde de felul în care acesta ştie să fie atent la detalii şi să folosească gesturile mici în avantajul lui. Astfel, într-un filmuleţ de prezentare postat de fondatorii agenţiei se exemplifică modul în care o simplă strângere de mână poate fi transformată într-o „armă“ de seducţie. Important este ca bărbatul să amâne cât mai mult momentul în care va elibera mâna domnişoarei abia întâlnite, fără să pară insistent sau ciudat.

Unul dintre fondatorii site-ului, care se prezintă drept domnul Magic, a povestit că a pus bazele acestei afaceri după ce logodnica l-a înşelat cu cel mai bun prieten: „Mi-am făcut o promisiune. Am decis să descopăr moduri concrete prin care poţi atrage şi seduce femeile. Prea mult timp mă bazasem numai pe noroc pentru a fi împlinit în viaţa sentimentală“, a povestit acesta pentru Daily Mail.

Citit 1190 ori Ultima modificare Vineri, 25 Octombrie 2013 17:47

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.