×

Avertizare

JFolder: :files: Calea nu este un director. Cale: [ROOT]/images/galerie/palatul-de-la-balcic-inima-sultanei-marie
×

Notificare

There was a problem rendering your image gallery. Please make sure that the folder you are using in the Simple Image Gallery plugin tags exists and contains valid image files. The plugin could not locate the folder:

Populații care au provocat PAGUBE URIAȘE mediului înconjurător

Populații care au provocat PAGUBE URIAȘE mediului înconjurător
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Adesea tindem să ne închipuim că oamenii din antichitate trăiau în perfectă armonie cu natura. Realitatea istorică ne spune însă cu totul altceva.

Măcelărirea a mii de animale sălbatice în arenele romane a avut repercusiuni de lungă durată în regiunea mediteraneeană. Primele lupte cu animale - venationes - au fost organizate în 186 î.Hr., când generalul Marcus Nobilior a permis vânătorilor profesionişti să vâneze lei şi pantere. Spectacolul sângeros a avut un succes rasunător. Liderii se vedeau mereu obligaţi să ofere plăceri din ce în ce mai sângeroase pentru a mulţumi poporul. În 55 î.Hr., generalul Pompei a dat undă verde pentru masacrarea a 600 de lei şi 20 de elefanţi în arenă, provocându-i repulsie lui Cicero, care se întreba ce plăcere ar putea resimţi un om cult când vede animale zvâcnind cu suliţele în inimă. Africa de Nord a fost cel mai mare teren de vânătoare, iar când a fost inaugurat Colosseumul în anul 80 d.Hr., au fost puse în joc vieţile a 9.000 de animale. Recordul l-a atins însă Traian, 27 de ani mai târziu, când au fost masacrate 11.000. Experţii estimează că, în 700 de ani de lupte în arene, au fost ucise în jur de 2,5 milioane de animale.
Venationes nu au fost singura cauză a extincţiilor unor specii din anumite regiuni. Grecii şi romanii practicau vânătoarea de plăcere şi ţinteau mai ales exemplarele mari. În secolul al IV-lea, scriitorii se plângeau că au dispărut elefanţii din Africa de Nord, leii din Grecia şi rinocerii din Nil.

Pe lângă depopularea regnului animal, anticii au păgubit şi pădurile. Cel mai mare poluant din antichitate îl reprezenta industria metalelor. De exemplu, pentru a extrage fier sau argint, grecii şi romanii au construit cuptoare verticale care se încălzeau la peste 1000 de grade. Căldura venea de la cărbunele în cantităţi imense. Pentru a produce o tonă de carbune era nevoie de şapte tone de lemn. Faimoasele mine argintifere din Laurion produceau cam 2,6 tone de argint pe an, ceea ce înseamnă că a fost nevoie de aproape 5.000 de tone de lemn. Oraşul Populonia, de la nord de Roma, cunoscut pentru industria fierului, sacrifica în fiecare an o cantitate de pădure corespunzătoare creşterii anuale de pe o suprafaţă de 4.000 km2. Arheologii estimează că prelucrarea metalelor din perioada greco-romană ar fi fost însoţită de defrişarea a nu mai puţin de 280.000 km2 de pădure din zona mediteraneeană.

Industriile miniere ale grecilor şi mai ales romanilor erau impresionante dar şi extrem de poluante. În secolul dinaintea erei noastre, romanii au recoltat 50 de tone de argint pe an. Pentru fiecare tonă, s-au prăbuşit 100.000 de tone de munte. Grecii şi romanii creau puţuri prin care săpau în adâncime. Nimiceau roca prin încălzire excesivă şi apoi turnare de oţet rece. Unele mine aveau 245 de metri adâncime. În Las Medulas, Spania, pietrele preţioase erau încastrate în argilă dură şi pietriş, asa că romanii au sfărâmat muntele, pompând milioane de litri de apă prin puţuri.

Ambele populaţii au nimicit munţi întregi de calcar şi marmură pentru ridicarea templelor şi a altor construcţii majore. Doar pentru Parthenon, grecii au excavat 20.000 de tone de marmură, de la nord de Atena. Se estimează că la o exploatare de calcar din apropiere de Syracuza s-ar fi obţinut pe parcursul antichităţii aproape 112 tone de material. Vânătoarea după roci preţioase a lasat însă urme adânci în natura acum puternic antropizată.

În jurul anului 360 î.Hr., filosoful Platon deplângea starea munţilor din Grecia, care şi-au pierdut veşmântul forestier, comparându-i cu un om ajuns la bătrâneţe, care şi-a pierdut toate formele. Romanii au procedat la fel, au tăiat codri întinşi de pe teritoriul Italiei, Spaniei, Portugaliei, cu rezultate similare. Mai rău a fost în Africa de Nord, care se bucura pe atunci de o vegetaţie luxuriantă. Poetul Lucan deplângea dispariţia pădurilor marocane, menţionând că lemnul doborât cu securile a ajuns peste tot în lume ca mese pentru banchete.

Şi animalele domestice au avut un impact nefast asupra naturii. Expansiunea agriculturii s-a soldat cu o catastrofă pentru multe regiuni, pentru că despăduririle au provocat erodarea, iar pământul rămas nu avea fertilitate ridicată. Confruntată cu natura, civilizaţia a triumfat…dar numai în aparenţă. Sursa: historia.ro

Citit 1988 ori Ultima modificare Vineri, 22 Iulie 2016 18:32

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.