Bulgar cu permis de Florida, oprit la frontieră
Marți, 03 Septembrie 2024 15:20 | Publicat în TRAFIC
Polițiștii din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galați-Rutier efectuează cercetări cu privire la un cetățean bulgar depistat cu un permis de conducere american, eliberat de autoritățile din statul Florida, fără a deține permis de conducere internațional. În data de 29 august, în jurul orei 18.30, bărbatul, în vârstă de 39 de ani, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control necesare trecerii frontierei, pe sensul de ieșire din țară, la volanul unui a ...
Pericol pe drumurile publice, îndepărtat de polițiști
Luni, 26 August 2024 15:39 | Publicat în TRAFIC
Poliţiştii de frontieră de la Galați efectuează cercetări în privinţa unui cetăţean ucrainean, care a crezut că poate sfida vigilența oamenilor legii de la frontieră și le-a prezentat acestora, la controlul documentelor, un certificat pentru inspecția tehnică periodică fals. Isprava omului a ieșit la iveală pe 24 august, în jurul orei 17,00, când un echipaj din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Galați, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, ...
Activitate anticorupţie la frontiera Galaţi - Giurgiuleşti
Duminică, 01 Septembrie 2024 06:00 | Publicat în Regional
Delegaţii ale reprezentanţilor Direcţiei Generale Anticorupţie - Serviciul Judeţean Anticorupţie Galaţi şi Serviciul Afaceri Europene şi Relaţii Internaţionale, împreună cu omologi din cadrul Serviciului Protecţie Internă şi Anticorupţie din Republica Moldova au participat, săptămâna trecută, la o sesiune de formare comună în ceea ce priveşte tehnicile de informare şi prevenire a corupţiei.Acţiunea a avut loc în Punctul de Trecere a Frontierei Galaţi - Giurgiuleşti ...
Autoturism sustras din Marea Britanie, descoperit la Galați
Luni, 19 August 2024 20:01 | Publicat în Regional
Poliţiştii din Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Galați - rutier au descoperit un autoturism furat în valoare de aproximativ 750.000 de lei, pe care un cetățean român în vârstă de 24 de ani intenționa să îl transporte în Republica Moldova. Călătoria hoțului a fost scurtă, deoarece pe 17 august, în jurul orei 00.40, a fost oprit imediat ce s-a prezentat la PTF Galați-rutier pentru efectuarea formalităţilor de control necesare, la volanul autoturismului înmatriculat ...
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galați efectuează cercetări cu privire la un șofer de automarfar, cu cetățenie ucraineană, care a prezentat la controlul de frontieră un certificat de competență profesională fals. Așadar, descoperirea a fost făcută pe 11 august, în jurul orei 21,45, când la frontieră s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, pentru a ieși din România, un bărbat, de 52 de an ...
Investiţii pentru timpi de aşteptare mai mici. Vama Giurgiulești se eficientizează
Marți, 30 Iulie 2024 18:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Biroul Vamal de Frontieră Galați - Giurgiulești a găzduit, marți, o întâlnire între reprezentanții Autorității Vamale Române (AVR) și cei ai Serviciului Vamal al Republicii Moldova, parteneri în cadrul unui proiect transfrontalier dedicat dezvoltării infrastructurii și eficientizării serviciilor în acest important punct de trecere a frontierei dintre cele două țări.
Echipa de peste Prut a avut-o ca lider pe Lidia Ababii, iar cea a României a fost condusă de Daniel Costine ...
Ucrainean cu certificat fals, la volanul unui camion
Marți, 23 Iulie 2024 09:08 | Publicat în TRAFIC
Poliţiştii din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galați - rutier efectuează cercetări în privința unui șofer de automarfar, cu cetățenie ucraineană, care a prezentat la control un certificat de competență profesională fals. Pe 19 iulie, în jurul orei 13.30, bărbatul, în vârstă de 65 de ani, s-a prezentat, pentru efectuarea formalităţilor de control pentru a ieși din România, la volanul unui ansamblu rutier format din cap tractor și remorcă, ambele vehicule fiind ...
Poliţiştii de la Punctul de Trecere a Frontierei Galați fac cercetări în cazul unui cetățean român care a prezentat la control, pentru autoturismul condus, un certificat de înmatriculare românesc cu inspecția tehnică periodică modificată mecanic, la data de expirare. Duminică, 21 iulie, în jurul orei 16.30, bărbatul, în vârstă de 33 de ani, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control pe sensul de intrare în țară, la volanul unui autoturism înmatriculat în ...
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Galați efectuează cercetări cu privire la un bărbat care conducea un ansamblu rutier fără a avea un permis de conducere care să-i dea dreptul să îl conducă
Acesta, un cetățean din Republica Moldova, în vârstă de 42 de ani, s-a prezentat pe 17 iulie, în jurul orei 11.45, în Punctul de Trecere a Frontierei Galați-Rutier, pentru efectuarea formalităţilor de control la intrarea în ţară, la volanul unui ansamblu rutier format d ...
Poliţiştii din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galați Rutier efectuează cercetări în privinţa unui șofer de automarfar, cu cetățenie ucraineană, care a prezentat la controlul de frontieră un certificat de competență profesională fals. Joi, 11 iulie, în jurul orei 13.30, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în România, un bărbat de 37 de ani, la volanul unui ansamblu rutier format din cap tractor și remorcă, vehiculele fiind în ...