Secretarii de stat Bogdan Despescu şi Mariana Lucreţeanu au semnat, miercuri, 20 noiembrie 2024, la Bucureşti, acordul între guvernele României şi Republicii Moldova privind controlul coordonat pe teritoriul României în punctul de trecere a frontierei Galați - Giurgiulești, pe sensul de intrare în ţară. Diferența față de modalitatea anterioară constă în "oprirea unică", pe partea română, pentru toate procedurile de control.
Acordul, al doilea de acest gen semnat cu Republica Moldova, după cel pentru punctul de trecere a frontierei Albița, vizează creșterea mobilității cetățenilor și fluidizarea fluxului de mărfuri.
Acest demers reprezintă totodată o etapă importantă în operaționalizarea coridorului verde Reni - Giurgiulești - Galați, având în vedere că, din luna mai 2024, se realizează control comun şi între Ucraina și Republica Moldova, la Reni.