Pentru unii elevi, vacanța de vară înseamnă pur și simplu relaxare, însă există și alternative educaționale și distractive care îi ajută pe micuți să crească armonios
Așadar, Școala Gimnazială Nr. 26 Galați organizează „Școala de vară” sau „Atelierele de vară” care sunt tot mai solicitate de părinți pentru copiii lor. Unitatea de învățământ a pregătit, pentru al treilea an consecutiv, un nou program de ateliere de vară pentru orice copil din Galați, de ...
65 de candidați cu media generală 10 la Evaluarea Națională
Miercuri, 03 Iulie 2024 16:10 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a declarat miercuri că, la Evaluarea Naţională, 77,6% dintre candidaţi au luat note peste 5 la proba de limba română şi 68,7% au luat note peste 5 la matematică, informează Agerpres
"La limba română, 77,6% dintre candidaţii prezenţi au obţinut note peste 5, faţă de 73,98% la simulare, procentul este aşadar în creştere. La matematică, 68,7% dintre candidaţii prezenţi au obţinut note peste 5, faţă de 42,37% la simulare. Avem, aşadar, tot ...
Acuzații penale la adresa unor cadre didactice din Galați
Luni, 01 Iulie 2024 21:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Acuzații grave la adresa cadrelor didactice ale unei școli din Galați. Părinții unui elev spun că diriginta și mai mulți profesori sunt vinovaţi de bullying repetat la adresa fiului lor, acuzându-i pe aceștia de rele tratamente aplicate minorului și abuz în serviciu.
Pentru a se face dreptate și din dorința de a trage un semnal de alarmă asupra unor fapte de violență comise în unele școli, mama minorului a depus numeroase plângeri la toate instituțiile abilitate pentru a- ...
Ministerul Educației a publicat, joi, 20 iunie, lista proiectelor admise în urma etapei de evaluare a eligibilității din cadrul apelului de proiecte "Schemă de granturi pentru construcția de campusuri școlare rurale". Unul din cele opt proiecte admise este cel de "Construire campus școlar rural în comuna Cudalbi, județul Galați". Alocarea financiară totală a apelului de proiecte este de 29,9 milioane de euro. ...
Odată cu pregătirile intense pentru examenul maturității, grijile și emoţiile au început deja să-i cuprindă pe tinerii absolvenți de liceu. În această perioadă, an de an, apar zvonuri referitoare la ce opere sunt cele mai așteptate de către profesori, elevi și părinți să pice la examenul de bacalaureat. Potrivit surselor noastre, pentru proba la limba și literatura română sunt șanse destul de mari să pice la subiectul 3 caracterizarea de personaj și relația dintre două ...
Emoții la examen pentru peste 3.200 de absolvenți, la examenul maturității
Sâmbătă, 29 Iunie 2024 08:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Dacă absolvenții de gimnaziu pot răsufla ușurați după ce examenul de Evaluare Națională s-a încheiat, de luni, 1 iulie, absolvenții de liceu intră în focurile examenului de bacalaureat care va debuta cu proba scrisă la limba și literatura română. Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Galați spun că s-au organizat corespunzător pentru desfășurarea în condiții optime a celor trei probe scrise. Astfel, în perioada 1-5 iulie 2024 vor avea loc probele scrise din ca ...
Peste 3.500 de elevi au susținut Evaluarea Națională la matematică
Joi, 27 Iunie 2024 18:05 | Publicat în EDUCAŢIE
Absolvenții clasei a VIII-a se pot, în sfârșit, bucura de vacanță, după ce joi, 27 iunie, s-a desfășurat ultima probă a examenului de Evaluare Națională din acest an. La Galați, din cei 4.044 de elevi înscriși la examenul de matematică, 188 nu s-au prezentat. Conform Calendarului emis de Ministerul Învățământului, pe data de 3 iulie vor fi afișate primele rezultate, urmând ca elevii nemulțumiți de nota inițială să solicite recorectarea lucrării având posibilitatea s ...
Peste 4.000 de elevi gălățeni înscriși la prima probă a Evaluării Naționale
Marți, 25 Iunie 2024 18:12 | Publicat în EDUCAŢIE
25 iunie, zi plină de emoții atât pentru absolvenții de gimnaziu, cât și pentru familiile acestora, în prima zi a examenului de Evaluare Națională
Examenul de final de gimnaziu a debutat cu proba scrisă la limba și literatura română. Mâine este zi de odihnă pentru candidații liceeni, urmând ca joi aceștia să se întoarcă din nou la școală pentru susținerea probei scrise la matematică. Așadar, marți, în județul Galați, 4.044 elevi au fost înscriși la limba română ...
După Campionatul European de fotbal, care se desfășoară în această perioadă și care ține prima pagină a publicațiilor fizice și online, un alt subiect intens disputat este Evaluarea Națională. La fel ca la fotbal, căci trimiterea la C.E. nu e întâmplătoare, toată lumea se pricepe la învățământ. Cum marți a avut loc prima probă de la Evaluare, cea la limba română, imediat după au apărut discuții, comentarii și păreri, una mai neavizată ca alta. Dar așa cum ne ...
A apărut primul scandal în timpul Evaluării Naționale 2024, după ce subiectele de la limba română au apărut în presă încă din timpul desfășurării probei. Ele s-au scurs din centrul de examen „Maramureș 3586”, ceea ce a stârnit nemulțumirea conducerii Inspectoratului Școlar Județean, scrie Edupedu, citată de HotNews. „Vom sesiza poliția, este caz penal”, a declarat pentru Edupedu.ro inspectorul școlar general de Maramureș, Mihai Pop. Centrul de examen din care s-a ...