Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic (DPPD) din cadrul Universității Internaţionale „Danubius” din Galați a organizat cea de-a patra ediție a Conferinței internaționale „Educația în era digitală”, eveniment de anvergură care a reunit specialiști din domeniul educației din mai multe țări europene.
Desfășurată în format hibrid, conferința a adus laolaltă cadre didactice, cercetători și experți din Italia, Republica Moldova, Bulgaria, Albania și Ucraina, alături de parteneri educaționali importanți din România: Inspectoratul Școlar Județean Galați, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Galaţi și Asociația „Educația este putere”.
Evenimentul a oferit un cadru internațional de dialog academic, în care au fost împărtășite bune practici și rezultate ale cercetării privind noile direcții pedagogice în contextul digitalizării accelerate a sistemului educațional.
Scopul principal al conferinței a fost promovarea unor abordări inovatoare în procesele de predare, învățare și evaluare, adaptate provocărilor generate de tehnologiile emergente. Participanții au luat parte la sesiuni științifice și ateliere de lucru, în care au fost explorate soluții concrete pentru integrarea eficientă a tehnologiei în educație. Accentul a fost pus pe dezvoltarea competențelor digitale ale cadrelor didactice și ale elevilor, ca o necesitate în contextul transformărilor rapide ale societății actuale.
Toate lucrările acceptate vor fi publicate în revista „Didactica Danubiensis”, conferind astfel vizibilitate internațională contribuțiilor științifice ale participanților.