Ţara în care părinţii contează mai mult decât copilul

Marți, 09 Octombrie 2018 00:00 | Publicat în EDITORIAL
„Unde lucrează tata?” – „Cu ce se ocupă mama” au fost întrebările adresate de „tovarăşa învăţătoare” sau „tovarăşa dirigintă” la care generaţia mea, a „decreţeilor”, a tot trebuit să răspundă. Şi nu o dată am simţit că suntem apreciaţi ori judecaţi diferit pentru că tata ori mama aveau o funcţie mai mică sau mai mare. Au fost şi vremuri mai grele! Timpuri în care „originea nesănătoasă” îţi putea reteza aripile. Când vina de a avea un t ...

Cercetaşii aprind peste 2.000 de felinare în Grădina Publică

Vineri, 28 Septembrie 2018 11:00 | Publicat în SOCIETATE
Festivalul Luminii, un eveniment organizat anual de cercetaşii din întreaga ţară se va desfăşura şi la Galaţi, sâmbătă, 29 septembrie 2018, începând cu ora 17,00, în Grădina Publică. Între orele 17,00 şi 19,00, cercetaşii gălăţeni şi brăileni îi invită pe copiii cu vârste între şase şi 12 ani la Ateliere cercetăşeşti gratuite, pe tema poveştii „Micul Prinţ” (jocuri de îndemânare, cu marionete, cu măşti, desen, de dezvoltare personală, astronomie etc). ...
Copiii rămaşi în ţară în grija rudelor şi-ar putea îmbrăţişa, o dată la trei luni, măcar unul dintre părinţii plecaţi la muncă în străinătate. Drumul dus-întors al părintelui ar putea fi decontat de statul român, graţie propunerii legislative iniţiate de senatoarea PNL Eleonora-Carmen Hărău. „În România, avem în acest moment un număr total de 97.645 copii ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate, conform unui răspuns primit de la Ministerul ...
Tinerii sunt tot mai violenţi, situaţii în care aceştia înjură, ţipă, se bat, îşi agresează profesorii sau ameninţă cu sinuciderea fiind prezente în tot ce înseamnă loc public. Asta a dat naştere unor „meciuri” interminabile, în care părinţii acuză societatea şi şcoala, şi invers. Copiii sunt copia genetică şi comportamentală a părinţilor, susţin psihologii care explică manifestările tinerilor ca pe o corespondenţă a modului în care au fost crescuţi şi e ...

Şapte tipuri de părinţi toxici

Miercuri, 04 Aprilie 2018 11:00 | Publicat în SOCIETATE
Psihologii au identificat mai multe comportamente greşite ale părinţilor în raport cu copiii, care aparent sunt benefice pentru cei mici, dar care, pe termen lung, au efect distructiv asupra educaţiei şi formării personalităţii viitorului adult. Denumite de specialiştii în parenting "stiluri toxice", comportamentele greşite, aparent determinate de iubire şi bune intenţii, sunt cel mai adesea responsabile pentru numărul tot mai mare de copi stresaţi şi dezechilibraţi emoţional ...
Legea nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului (modificată şi completată) prevede că părintele care exercită singur autoritatea părintească sau la care locuieşte copilul, care urmează să plece la muncă în străinătate, trebuie să anunţe în scris Serviciul public de asistenţă socială din localitatea unde se află domiciliul copilului cu cel puţin 40 de zile înainte de a părăsi ţara. În această notificare, persoana în cauză trebuie să preci ...
Părinţii elevilor care s-au calificat la două faze naţionale ale olimpiadelor şcolare s-au plâns că anul acesta copiii lor au fost nedreptăţiţi, întrucât reprezentanţii Ministerului Educaţiei Naţionale (MEN) au stabilit ca toate concursurile să aibă loc în aceeaşi perioadă, 1 - 8 aprilie. Din acest motiv, cei care s-au clasat pe primul loc la nivel judeţean la două discipline sunt nevoiţi să renunţe la una. Unul dintre părinţii revoltaţi de decizia MEC este Carla Mur ...
Înscrierile pentru clasa pregătitoare pentru anul şcolar 2018-2019 încep din data de 5 martie. Părinţii pot depune cererile fie direct la şcolile alese, fie online, se arată în metodologia publicată de Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN). La clasa pregătitoare sunt obligatoriu înscrişi copiii care împlinesc 6 ani până pe 31 august 2018, inclusiv, în timp ce copiii care împlinesc 6 ani între 1 septembrie şi 31 decembrie 2018 trebuie să dea un test de evaluare psihosomatic ...

Şcoala părinţilor la Galaţi

Miercuri, 14 Februarie 2018 13:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Atunci când părinţii sunt implicaţi în activităţi de parteneriat cu şcoala, rezultatele obţinute sunt mai bune, iar rata eşecului şcolar este mai scăzută. Părinţii trebuie să ştie cum să-şi educe şi să-şi ajute copiii, în orice situaţie. Una dintre problemele pe care dascălii le ridică în permanenţă, este aceea a lipsei de interes şi de implicare din partea părinţilor pentru procesul educativ. Dacă părinţii nu înţeleg care sunt nevoile unice ale copilului lo ...

Munca peste program afectează sănătatea părinţilor

Marți, 23 Ianuarie 2018 00:00 | Publicat în SĂNĂTATE
Munca peste program are un "preţ mare" pentru părinţi, afectându-le sănătatea şi calitatea vieţii de familie, atunci când se străduiesc să facă faţă orelor lungi de la birou, este concluzia unui nou studiu, preluat de Press Association. Cercetarea, condusă de organizaţia nonprofit Working Families şi Bright Horizons, o companie din domeniul educaţiei timpurii, a ajuns la concluzia că mulţi părinţi muncesc peste programul normal de lucru, din cauza volumului mare de sarcini ...
Pagina 9 din 26