Nu mai puţin de 1.500 de mărţişoare, făurite cu drag de copii de peste Prut, s-au răspândit în întreaga lume, pentru a vesti primăvara. Nu a fost vorba doar de simple porte-bonheur, ci de nişte mărţişoare speciale, cu DOR de-acasă. Potrivit comunicatului de presă emis, Biroul Relaţii cu Diaspora, din cadrul Guvernului Republicii Moldova, a expediat, până pe 1 martie, asociaţiilor de moldoveni şi misiunilor diplomatice de peste hotare 1.500 de mărţişoare confecţionate de ...
La Trieste, Portsmouth, Paris sau Dublin, gălăţenii au fost solidari cu cei rămaşi la malul Dunării şi au ieşit în stradă împotriva schilodirii legii penale, a corupţiei şi a hoţiei. Iată o radiografie a protestului de la Trieste, la organizarea căruia a participat şi gălăţeanca Iulia Daniela Negru, care locuieşte acolo din 2004, de când o bursă Erasmus a făcut-o să se îndrăgostească de oraşul italian. Şi tot de atunci, după cum ne mărturiseşte, încearcă să- ...

La Belle Epoque | Cel mai luxos bordel din Paris

Sâmbătă, 05 Noiembrie 2016 11:00 | Publicat în MAGAZIN
În perioada 1880-1914, Parisul era renumit ca fiind capitala plăcerii. În acea perioadă, în Paris existau nu mai puţin de 224 de bordeluri, majoritatea funcţionând până în 1946, când au fost interzise. În comparaţie cu alte capitale europene, unde de asemenea prostituţia era tolerată, în Paris totul era ca la carte, iar damele de companie erau trimise săptămânal la vizita medicală. La Belle Epoque a însemnat şi cozi în faţa bordelurilor autorizate, oamenii aşteptând la ...
Drepturile lucrătoarelor casnice care provin din Europa de Est – adică al menajerelor, îngrijitoarelor de copii, bătrâni sau persoane cu dizabilităţi, sau al badantelor, după cum sunt numite în Italia - a fost subiect de dezbatere la Paris, în cadrul reuniunii Comisiei pentru afaceri sociale, sănătate şi dezvoltare durabilă a Adunării Parlamentară a Consiliului Europei (APCE). Potrivit Romanian Global News, raportor pe această temă a fost senatorul român Viorel Badea care a ...

Noile Dacii, prezentate la Paris

Vineri, 30 Septembrie 2016 11:30 | Publicat în ECONOMIE
Dacia şi-a lansat, ieri, la Salonul Auto de la Paris, noile modele. "Dacia propune un nou design pentru patru din modelele emblematice ale mărcii: Logan, Logan MCV, Sandero şi Sandero Stepway. Acestea sunt disponibile cu o gamă largă de motorizări (printre care noul bloc SCe 75 CP) şi de transmisii, precum şi noi echipamente la un preţ la fel de accesibil. La rândul său, Duster dispune, pentru prima oară, de o cutie de viteze automată, cu dublu ambreiaj, intitulată EDC", se arată ...
Fiica pictorului Pavel Codiţă, care a realizat două dintre mozaicurile din Ţiglina I, Daniela Codiţă Muhr, ea însăşi pictor şi istoric de artă, a păşit pe drumul deschis de tatăl său Poate vă pare greu de crezut, dar Galaţiul a primit, în 1967, Premiul Naţional pentru Arhitectură, pentru complexul comercial Ţiglina I, împodobit cu zece panouri de artă decorativă şi decoraţiunea murală de pe frontonul cinematografului Ţiglina. Două dintre ele panourile de mozaic ş ...
Lumea tot trece nepăsătoare, de 103 ani, pe lângă semnătura în "piatră" a inginerului care a realizat decorul rustic al Parcului "Eminescu", parc aflat pe Lista monumentelor istorice din judeţ. Acelaşi stil poate fi descoperit şi în "Micul Paris", la Bucureşti, în Parcul "Cişmigiu" (sub semnătura aceluiaşi inginer!), dar l-am găsit chiar şi în Parisul-Paris! O modă care imită natura, realizând copaci din beton armat. Cu câţiva ani înainte de sosirea viitorului rege Carol ...
Pentru a doua oara, elevul de nouă ani Rareş Andrei Neculau, de la Şcoala Nr. 26 „Ion Creangă", obţine Premiul I la Festivalul de teatru în limba engleză „William Shakespeare”, al Liceului de Artă „Dimitrie Cuclin” - acum la ediţia a VI-a, cu monologul din „As you like it”. Unii vor spune: ce-i trebuie engleză unei vedete a pianului? Păi, după ce i-a uimit şi pe francezi într-un concurs internaţional, puştiul a răspuns într-o engleză impecabilă îndrumătorilor ...
Poetul, editorul şi animatorul cultural Joël Conte, preşedintele unei cunoscute asociaţii culturale din  Paris, un vechi prieten al Galaţiului, pe care l-a şi vizitat, a relatat într-un recent articol despre lansarea, în capitala Franţei, la evenimentul cultural tradiţional "Piaţa de poezie 2016", a două cărţi speciale, în care este implicată o scriitoare şi o editură din oraşul nostru, alături de o editură franceză - prin  reciprocitatea unui nou schimb cultural. Astfel ...
În vreme ce în Galaţi arta zace, umilă, la parter de bloc, în Elveţia, la Fribourg, atelierul de creaţie al plasticienei gălăţene Rodica Costianu a devenit centru de interes pentru localnici, dar şi pentru turişti care s-au bucurat să participe la „Ziua porţilor deschise”. Evenimentul a fost organizat chiar de pictoriţa Rodica Costianu şi mediatizat pe portalul Ambasadei României în Confederaţia Elveţiană. Din partea oficialităţilor române a participat Mihaela Feher, ...
Pagina 6 din 12