Timp de două ore, în toată ţara, cadrele medicale afiliate Sanitas au făcut astăzi grevă, asigurând doar urgențele și o treime din activitatea medicală din spitale, conform legii. O grevă generală pe termen nelimitat ar putea fi declanşată din 28 iulie. La Galaţi, la Spitalul Judeţean de Urgenţă şi la Spitalul de Urgenţă pentru Copii, activitatea s-a desfășurat normal, fără a pune în pericol viața pacienților și fără a perturba activitatea medicală. La protest a ...
Veşti bune pentru gălăţenii care depind de transportul public în comun, dar şi pentru angajaţii companiei Transurb. După cum am aflat de la liderul Sindicatului Şoferilor Liberi din Transurb, Gicu Pastia, luni, pe 20 iulie, nu va mai fi declanşată greva generală. Decizia a fost luată azi, ca urmare a unei discuţii cu reprezentanţii Primăriei municipiului Galaţi şi ai conducerii societăţii. S-a convenit acordarea, la începutul anului viitor, a unei sume salariale care să ...
Aproape 300 de siderurgiști gălățeni au ieșit la protest, marți, 14 iulie, la Poarta Est a combinatului Liberty. Au fost mai mulți participanți decât la protestele anterioare, unde se adunau cu greu câteva zeci. Totodată, au fost mai puțini decât așteptările de pe rețelele sociale, unde se spera la „măcar o mie de oameni”. Nemulțumirile siderurgiștilor sunt de-acum binecunoscute: salariile restante încep din nou să se adune (deocamdată, cel pe luna mai, dar probabil la ...
Timp de două ore, în această dimineaţă de vineri, 10 iulie, angajaţii Transurb au făcut grevă de avertisment, asigurând o treime din transportul public local de persoane. În intervalul 7.00 – 9.00, mijloacele de transport nu au circulat pe traseele: 15, 23, 32, 33, 35, 37, 39 (Bariera Traian - Cimitir ”Ștefan cel Mare”), 43, 105 și 106. Nu au fost oprite cursele aflate în desfăşurare la ora începerii protestului. În Autobază, au oprit lucrul salariaţii care au fost de a ...
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Galați a făcut plata în Trezorerie, luni, 15 iunie, pentru salariile restante pe luna aprilie ale angajaților Liberty Galați, ne-a informat directorul executiv al agenției gălățene, Marius Nicula (foto). Cel mai probabil, banii vor intra pe cardurile siderurgiștilor începând de marți, 16 iunie. Conform lui Marius Nicula, suma totală plătită de AJOFM cu bani din Fondul de garantare a creanțelor salariale este de 16.5 ...

Vameșii, în grevă de avertisment timp de două ore

Luni, 15 Iunie 2026 13:00 | Publicat în Regional
Sindicatul Național "Meridian", organizație reprezentativă a angajaților din cadrul Autorității Vamale Române, a anunțat că va declanșa o grevă de avertisment de două ore, miercuri, 17 iunie, între orele 12.00 şi 14.00, „ca urmare a unor probleme grave care afectează condițiile de muncă și drepturile profesionale și salariale ale acestora”. Conform unui comunicat remis de Voinea Negoiță, președintele "Meridian", principalele motive ale protestului sunt neîncheierea ac ...
Conform unei comunicări interne pentru angajații combinatului Liberty Galați, „cererea de plată și toate documentele electronice pentru achitarea, din Fondul de Garantare, a celui de-al șaselea salariu (pentru aprilie 2026) au fost trimise. Creditele (fondurile) pentru efectuarea plăților au fost alocate. Conform informațiilor primite de la AJOFM Galați, se derulează în prezent ultimele verificări și pregătirea plăților pentru drepturile salariale eligibile. Cel mai probabil, ...
Începutul verii este o perioadă foarte stresantă pentru studenți. Termenele-limită impuse de profesori, dar și multitudinea de examene pe care trebuie să le susţină transformă o perioadă însorită într-una foarte solicitantă. Mulți tineri așteaptă cu nerăbdare vacanța, pentru a se deconecta de la stresul facultății, dar și pentru a se distra. Deși majoritatea studenților preferă serile în club, ieșirile cu prietenii și călătoriile pentru a-și petrece timpul liber, ...

Proteste la casele de pensii din Galați și Tecuci

Joi, 04 Iunie 2026 12:56 | Publicat în EVENIMENT
Angajații caselor de pensii din Galați și Tecuci au protestat, joi, în fața sediilor instituțiilor, față de proiectul noii Legi a salarizării unitare. Afișând pancarte prin care cer „Grile de salarizare corecte” și „Respect și echitate”, sindicaliștii gălățeni, afiliați la Federația Națională Solidaritatea Socială a Muncii (FNSSM), avertizează că forma actuală a proiectului generează diminuări salariale pentru salariații din casele teritoriale de pensii, risc ...
Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ), condusă de Lia Savonea, critică dur proiectul noii legi a salarizării bugetarilor. Instanța supremă consideră documentul „profund viciat” și susține că magistrații au nevoie de o lege specială de salarizare, pentru a le fi garantată independența financiară, potrivit Mediafax. Într-un comunicat emis marți, ICCJ acuză că proiectul scade salariile aflate în plată, încalcă drepturile câștigate și va adânci inechitățile ...
Pagina 1 din 13