Bucuria de a nu fi răcorit

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

* Mesajul Jandarmeriei, în seara de 10 august, m-a emoționat. Profund. Ne vom asigura că fiecare dintre cei 20.000 de protestatari va ajunge în siguranță acasă, au anunțat reprezentanții acestei arme. Vedeți, doamnă Carmen Dan, că se poate și altfel? Domnule Mihai Fifor, vă mulțumesc că existați, nu doriți să candidați la prezidențiale?

* Habar n-am dacă s-au asigurat ca românii din diaspora să ajungă în siguranță prin Spania, Italia, Germania. Cam costisitor, dar gestul trebuie apreciat.

* Ne aflăm în plină caniculă, însă ne bucurăm că tunurile cu apă ale Jandarmeriei nu ne-au răcorit. Cine să ne mai înțeleagă? Poate maestrul Cristoiu.

* Altfel, prezența în piață a politicienilor, indiferent de culoare, n-ar trebui agreată, chiar dacă unii sunt la început de carieră în domeniu. Ține de o anumită igienă.

* Ce ziceam? Iată afirmația de sâmbătă a președintelui Klaus Iohannis: „Evenimentele din 10 august trebuie elucidate, trebuie să vedem cine a dat comanda politică.” Acum, la un an de la nenorocire, stimabile? No, ce-i atâta grabă, mai putem atârna vreo cinci ani. Ar merge chiar înaintea următoarelor alegeri prezidențiale, alea din 2024.

* În casa lui Dincă de la Caracal au fost descoperite ieri câteva haine, altele, cu pete de sânge. Ce vă spuneam? Mecanicul auto devenit de temut pentru o întreagă țară locuia în ditamai palatul. Mă aștept să-i găsească și două garnituri de metrou. Sub pat.

* Serbăm astăzi ziua lui Ștefan Hrușcă. Își îmbată lerul, nu leul din zodie, că mai e puțin până la primii fulgi de nea. De ne-ar lăsa în pace, măcar o dată la zece ani...

* Da, se poate spune că, abia după ziua lui Hrușcă, îți poți face planuri pentru sezonul rece.

* Este și Ziua Internațională a Tineretului. Haideți, nu vă strâmbați, și domnul Tăriceanu, dacă mai umblă puțin în Photoshop, poate să desfacă o sticlă de spumant.

Citit 812 ori Ultima modificare Duminică, 11 August 2019 17:02

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.