Salată de boarfe

Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

* Mușchiul președintelui, la vaccinarea Covid-19, solicita ținerea ștachetei la un anumit nivel. M-am temut în privința premierului Cîțu, însă e posibil să fim conduși de niște atleți pur sânge. Stă bine și ex-finanțistul, chiar dacă pare un rebel tocilar, are ceva cărniță pe os. Se laudă unii pe o rețea de socializare că până mai ieri alergau prin parcuri cu Florinache de la Palatul Victoria. Eh, și eu jucam bâza cu Charlize Theron pe la pomeni, în mediul rural, dar nu țin să mă dau macho.

* Nici Traian Băsescu nu stă prost la capitolul braț de fier. Ori de pagaie, că a fost marinar (și are și aproape zece ani peste Klaus). Doar din punct de vedere vestimentar pot să creionez o concluzie. Maioul acela cu mâneci sau maleta de noapte de pe domnia sa mi-a adus aminte de anii '80, când mergeam cu mama la dispensar. Era acolo o salată de boarfe. Nu poți, ca fost șef de stat, să vii echipat în cămașa de mers la nani a conului Leonida (față cu reacțiunea). Ce și-o fi zis Lenuța Udrea când l-a zărit în asemenea hal pe domnul europarlamentar?

* S-a vaccinat și Adrian Streinu-Cercel, șeful Institutului „Matei Balș”. Bine, omul face iarăși declarații de care nu pot ține cont. Căci nici spirtul nu mai era bun prin aprilie-mai, anul trecut, în opinia sa. Cercel afirmă că, după administrarea rapelului, putem fluiera liniștiți. Hm, a pagubă, cum ar veni. Economic nu știu dacă ne vom mai reveni atât de curând, iar asta ar trebui să-l preocupe. Acum e și parlamentar.

* Alexandru Dimitriu, noul secretar de stat de la Justiţie, a concurat la "Vara ispitelor", emisiune care rula acum douăzeci și ceva de ani. Îi va da un strop de culoare acestui minister, mă gândesc că divorțurile vor fi judecate altfel în mandatul său. Căci e un soi de mandat, secretarul de stat nu-i femeie de serviciu sau administrator care verifică centrala termică.

* Parcă-mi era dor de o porție de ger, nu mă mai încercase un asemenea sentiment de mai bine de doi ani. Dacă memoria nu-și bate joc de mine într-un mod atât de cinic. Mă pregăteam să protestez față de reintroducerea obligativității purtării fesului...

Citit 702 ori Ultima modificare Luni, 18 Ianuarie 2021 13:24

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.