* Mă dedic total fenomenului Plaja "Dunărea", obiectiv strategic al Galațiului, în apropierea căruia sâmbătă dimineață s-a strâns o bună parte din oraș. În mod normal, n-are cum să-mi mai pese de Cîțu și de creșterea economică mult slăvită, uit și de Jocurile Olimpice (și-așa nu mai sunt șanse la cucerirea de medalii), mă las copleșit de caniculă și mi se face poftă de bălăceală. Ce termen neinspirat, mai ales când ai mei concetățeni îl ridică la nivel de zeitate! S-ar trage următoarele concluzii, foc cu foc:
1. E reconfortant sentimentul de a redescoperi poporul acolo unde trăiește el, la firul ierbii. Trecem prin pandemie, criza economică n-are nevoie de echipă de PR, condițiile se înrăutățesc pe zi ce trece. Cui îi pasă? Abia imaginea de acum două dimineți vinde cel mai bine, ăla e Galațiul care are nevoie de investitori! Nene, nu ne-am pierdut cheful de a trăi, or un aspect similar nu știu, de pildă, dacă găsești în București.
2. Pentru cine nu cunoaște, tarifele practicate la noul Aqua Park nu sunt de tip economat și nu toți ai mei beneficiază de venituri din zona gri a economiei. De fapt, s-avem pardon, industria care a dus Galațiul pe palierul de capitală mondială, ca să-l citez pe Radu Banciu, e cu impozitele la zi, conform comunicărilor oficiale.
3. Și numai pentru a-mi distra orgoliul or patriotismul eminamente local, îmi aduc aminte de îmbulzeala la hârtie igienică din orașul vecin, Brăila. Abia au trecut câțiva anișori de la acea ambuscadă inexplicabilă. Eh, cum e? Între timp, poate și pentru a demonstra că vremea îi învechește, nu-i strică, gălățenii i-au făcut marcaj strâns noii plaje de la Dunăre. Serios, podul acela ar fi trebuit să se ridice la noi. Măcar să replicăm cu aeroportul. Unul dintre ele, că pe hârtie am impresia că există vreo două.
4. Se plâng cei din administrația publică locală că nu-și achită lumea taxele și impozitele. Un centru cu umbreluță deschis lângă toboganul cu apă ar fi cea mai nimerită invenție. Nu stai ca la nebuni, fără aer condiționat, așa cum se întâmplă în punctele din urbe, lingi și o înghețată fără să te certe vreun paznic că faci pe jos, ca la Romarta sau în Micro 18, apoi pleci să te scufunzi. Ca să mai uiți de dările care se majorează anual.
