Nenorociții vor Crăciun

Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

* Aporiile unor ciocli din politica autohtonă devin deranjante, ar fi trebuit să le consider astfel încă din prima clipă. România este prima din coadă în clasamentul infectărilor din Europa, dar proștii de rând sunt la flux continuu luați la rost de diverși, unii dintre ei fiind medici care au penetrat deja structurile care le oferă cealaltă imunitate. Aia parlamentară e imbatabilă, cea mai bună vitamină timp de patru ani. "Românii se poartă de parcă vor să se infecteze", spune deja senatorul Adrian Streinu-Cercel, individ a cărui inconsecvență în declarații necesită doar o fotografie în manualele de specialitate.

* Carevasăzică, atunci când ne îndreptăm spre vârful valului, nu e bine (și nu mai sunt necesare explicații), dar e bai și când scade numărul de cazuri. Cumva, contribuabilii simpli se fac vinovați că respiră și că se gândesc la Crăciun. Niște nenorociți, toată viața asta muncesc numai pentru binele personal, nu le stă sufletul și la propășirea neamului, așa cum fac exponenții care ar depune jurământ și cu mâna pe Kamasutra pentru a-și asigura prezentul și viitorul mai mult sau mai puțin relativ. Dar îi tolerăm, sunt conducătorii noștri, îi lăsăm să ne sorcovească și peste an, nu doar în luna cadourilor.

* Indicele global al preţurilor produselor alimentare şi-a continuat creşterea în luna noiembrie, pentru a patra lună consecutiv, trendul fiind stimulat de o cerere puternică pentru grâu şi produse lactate, a anunţat Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură. Tot noi purtăm culpa: ce-i cu atâta mic dejun bogat, de unde și fița asta de a umple bolul cu cereale scăldate în lapte? Mă gândesc să accesez un credit pentru nevoi personale care constau în pâine și apă plată.

* Bugetarii vor primi din nou vouchere de vacanță din anul 2022, aceasta fiind mâna PSD-ului, o pomană de neînchipuit, o decizie atât de discriminatorie cum nu credeam să existe în lumea mileniului al III-lea. George Coșbuc - poetul, nu bulevardul - ar putea rescrie acel poem, dacă ar reapărea brusc printre noi: "Noi vrem pământ" e demodat. Acum doare mult opera intitulată "Noi vrem în mediul bugetar".

Citit 1212 ori Ultima modificare Vineri, 03 Decembrie 2021 23:54

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.