Când viteza îl încurcă pe Iohannis

Când viteza îl încurcă pe Iohannis
Evaluaţi acest articol
(10 voturi)

* Ciudată seară de marți, când mulți ciocli fără job prevesteau răzbelul NATO - Rusia din cauza a două rachete căzute în Polonia. Din greșeală, spuneau echilibrații care treceau drept deviaționiști. Sau putiniști, cum se zice mai nou. Miercuri dimineață vorbeau deja americanii că a fost o eroare, iar agențiile internaționale de presă nu lăsau loc altor comentarii. Era fără echivoc: rachetele sunt chiar ucrainene. Dacă ar fi existat un Jurma al conflagrațiilor, deja ne-am fi așteptat chemarea la oaste.

* Altceva mă sperie, cu toate că știrile vin cu smalțul căzut din ambele tabere, nu există doar mult-hulita propagandă rusească. Dacă s-a desfășurat realmente o întrunire de urgență a NATO și Polonia chiar a solicitat activarea articolului 4 din Tratatul Alianței, cu toate că președintele acestei țări a declarat altceva, noțiunea de politică externă s-a banalizat prin autoimplozie. Înainte de a ști ce hram poartă hârburile de rachete căzute ca proastele, soliciți activarea unui anumit articol? Înseamnă că nu mă pricep la războaie, nici la pace. O să mă întorc hăituit și trist la horoscop și la Floricica Dansatoarea.

* Ah, să nu uit. Președintele Iohannis a livrat un mesaj în engleză încă de marți seară, cu toate că ne obișnuise să mai aștepte câteva luni, până la cristalizarea și decantarea ideii/evenimentului/principiului. "We are NATO!", a conchis soțul doamnei Carmen de la Sibiu, pentru ca a doua zi să afle că e o eroare și că-și răcise degeaba gura și tastatura. I-ar fi prins de minune să-și păstreze ritmul și, de pildă, să ne ureze abia în aceste zile un cinstit și plin de empatie "La mulți ani, 2016!"

* Poliţia rutieră va putea dispune ridicarea vehiculelor staţionate neregulamentar pe trotuare. Până acum, așa-numiții oameni ai legii puteau hotărî ridicarea doar a mașinilor aflate pe carosabil, adică pe stradă, domnule Bode, ca să nu mai scapi și alte trăsnăi prin lucrările alea! Deja am o problemă pe care doar Academia Română mi-o poate soluționa: o mașină nu poate staționa regulamentar pe trotuar, ci poate ajunge involuntar ca urmare a unui accident rutier.

Citit 1048 ori Ultima modificare Miercuri, 16 Noiembrie 2022 17:24

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.