Iohannis se lansează în afacerile emo-biliare

Iohannis se lansează în afacerile emo-biliare
Evaluaţi acest articol
(12 voturi)

* Au început înscrierile pentru noul program cu aer franțuzesc ”Casa Merde”. Primul vizat, primul servit: Klaus Iohannis. Președintele pierde două case, conform hotărârii Înaltei Curți de Casație și Justiție, și este obligat să returneze toți banii încasați drept chirie pentru un spațiu comercial din Sibiu, acolo unde funcționa o bancă. Din chiria acestui spațiu comercial, familia Iohannis a obținut peste 260.000 de euro. Ca să poată returna banii, Iohannis ar putea recurge la aceeași metodă care a stat la baza agonisirii celor șase case: meditațiile. Pentru început, ar merge de minune meditația transcendentală, o metodă care poate da roade. Iohannis se preface că stă de vorbă cu Divinitatea, care, din prea mare mila sa, l-ar putea cadorisi cu o epifanie, mai precis cu o semirevelație, din care președintele va afla că una e să intri în ”Casa Domnului”, și cu totul alta e "casa domnului Iohannis”. E greu de presupus că metoda meditației transcendentale îl va ajuta, dar măcar încearcă de pomană. O alta soluție este să-și vândă celelalte case. Din păcate nu cred că le va cumpăra cineva, pentru că interacțiunea cu Iohannis le-ar putea aduce doritorilor GHINION! Există și metoda vânzării Case de discuri ”Plăvan Halen”, cea care a lansat pe piață albumul ”Guvernul meu”, grație căruia tiriplicii din anturajul președintelui au dansat după cum le-a cântat el.

* La ora la care scriu aceste rânduri, bărbatul care a intrat înarmat într-o bancă din Iași e de negăsit. Acesta a încercat să jefuiască o bancă, însă a fost nevoit să renunțe la amenințări și să plece pentru că, la acea oră, nu exista cash în unitatea bancară. Se banuiește că așa zisul tâlhar a fost atât de ingenios, încât s-a deghizat în inflație, profitând de convingerea specialiștilor și autorităților din România care, nu o dată au spus că inflația e prea mică pentru a fi băgată-n seamă.

* 30 de deținuți au fost puși în libertate, din greșeală, în Marea Britanie, într-un mecanism de eliberare anticipată pentru combaterea supraaglomerării închisorilor. Ca să fie siguri că busuiocul poate fi dres și că celulele rămân goale, cei doi milițieni care i-au eliberat pe cei 30 îi vor reîncarcera pe 50 dintre ei, după care vor elibera doar 20 de deținuți, gest care le va asigura nominalizarea la Premiul Nobel pentru "Pace între două dobitoace". 

⇒Alte babe care ard, aceeași țară care se piaptănă

*Precizare: Materialul acesta este un pamflet şi trebuie tratat ca atare. Informaţiile prezentate pot sau nu să fie adevărate. Conținutul este proprietatea cotidianului "Viaţa liberă". Toate drepturile rezervate "Viaţa liberă".

Citit 1417 ori Ultima modificare Vineri, 27 Septembrie 2024 17:41

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro