În Arhiepiscopia Dunării de Jos, Sfinţii Cuvioşi Părinţi Ioan Casian şi Gherman, care au vieţuit pe meleagurile Scythiei Minor în secolul al IV-lea, sunt prăznuiţi în chip cu totul special la biserica gălăţeană ocrotită spiritual de cei doi sfinţi străromâni. Anul acesta, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian, în ajunul sărbătorii, miercuri, 28 februarie, o parte din preoţimea municipiului Galaţi a pornit în tradiţionala procesiune cu m ...
Biserica din municipiul Galaţi care îl are ca ocrotitor ceresc pe Sfântul Apostol, întâiul Mucenic şi Arhidiacon Ştefan a îmbrăcat miercuri, 27 decembrie, haine de sărbătoare, informează Arhiepiscopia Dunării de Jos. Sfânta Liturghie din ziua hramului a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. "Cu acest prilej, spre bucuria şi binecuvântarea clerului şi credincioşilor prezenţi la slu ...
Sărbătorile închinate ocrotitorului spiritual al oraşului Galaţi şi al Eparhiei Dunării de Jos, Sfântul Apostol Andrei, reprezintă în fiecare an prilej de mare bucurie duhovnicească pentru toţi credincioşii de la Dunărea de Jos În 2023, când se împlinesc 31 de ani de când Sf. Andrei a fost chemat ca ocrotitor spiritual al oraşului Galaţi, Arhiepiscopia Dunării de Jos, la iniţiativa Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian, organizează un amplu program pastoral-mi ...

27 de ani de la trecerea moaștelor Sf. Apostol Andrei prin Galați

Marți, 17 Octombrie 2023 18:21 | Publicat în Regional
Credincioșii din Eparhia Dunării de Jos au marcat în aceste zile împlinirea a 27 de ani de la trecerea moaștelor Sf. Apostol Andrei prin Galați, unul dintre cele mai importante evenimente duhovnicești din ultimele decenii. ”Oraşul Galaţi nu uită evenimentul cel mai mare din ultimii treizeci de ani din toată România, dar în special de la Iaşi şi Galaţi - venirea Sfintelor Moaşte ale Sfântului Apostol Andrei, încreştinătorul românilor. Entuziasta primire a Sfintelor Moaşt ...