Studiu de fezabilitate pentru ruina din strada Domnească nr. 24
Foto: Anca Melinte

Studiu de fezabilitate pentru ruina din strada Domnească nr. 24
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

În prezent, Primăria municipiului Galaţi plăteşte 189.000 de lei fără TVA pentru servicii de proiectare pentru realizarea unui studiu de fezabilitate cu privire la imobilul din strada Domnească nr. 24. Documentul este necesar pentru a solicita finanţare prin Programul Operaţional Regional 2014-2020.

Concret, Primăria vrea reabilitarea imobilului din strada Domnească nr. 24 - Palatul "Simion Gheorghiu" - în vederea derulării proiectului "Facilitarea exploatării economice a ideilor noi de afaceri prin înfiinţarea unui incubator de afaceri sectorial în municipiul Galaţi - INCUBIC".

Documentaţia necesară transformării ruinei în incubator de afaceri i-a fost încredinţată prin negociere directă, fără anunţ de participare, firmei Atu Consulting SRL, care a fost plătită, anul trecut, cu 49.900 de lei fără TVA de la bugetul local, pentru a face o expertiză tehnică şi a stabili soluţia de intervenţie în vederea consolidării imobilului. Primăria a plătit şi un evaluator pentru a stabili preţul locuinţei care pe care trebuie să o răscumpere pentru a deveni unicul proprietar al clădirii de pe strada Domnească nr. 24.

Citit 3692 ori Ultima modificare Vineri, 06 Iulie 2018 18:43

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.