Bugetele comunelor gălăţene, echilibrate cu bani de la stat

Bugetele comunelor gălăţene, echilibrate cu bani de la stat
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Consilierii judeţeni gălăţeni, întruniţi ieri în şedinţă extraordinară, au votat în unanimitate repartizarea pe unităţile administrativ-teritoriale din județul Galați a cotei de 17,5 la sută din impozitul pe venit estimat a fi încasat la bugetul de stat la nivelul fiecărui UAT și a sumelor defalcate din TVA. Banii sunt pentru echilibrarea bugetelor locale ale comunelor în 2019 (bugete de funcționare, compensarea pierderilor și finanțarea cheltuielilor cu asistența socială) şi estimări pentru perioada 2020-2022.

Încă dinainte de a se trece la votarea acestui singur proiect de hotărâre de pe ordinea de zi, liderul de grup al liberalilor din Consiliul Judeţean Galaţi, Ionică Simbanu, a ţinut să precizeze, pentru primarii din judeţ, că nu Consiliul Judeţean a stabilit sumele prevăzute în proiect, ci că, „de fapt, noi validăm prin vot un algoritm al Trezoreriei”. Două-trei minute mai târziu, tot Simbanu a tras „o concluzie tristă”, referindu-se la diferenţele mari dintre banii primiţi de alte comune şi, de exemplu, comuna Şendreni, care are primar liberal şi la care „veniturile sunt mari, dar alocarea bugetară e foarte mică”: „Concluzia tristă este că noi nu facem decât să încurajăm lipsa competenţei administrative, în cazul celor care nu vor decât să trăiască din alocaţii bugetare”. „Da, haideţi să-i omorâm pe ăia care sunt săraci!”, a replicat preşedintele CJ, Costel Fotea, după care a supus la vot proiectul de hotărâre. Votul a fost „da” în unanimitate.

La nivelul întregului judeţ Galaţi, pentru anul 2019 este vorba despre o sumă totală de aproximativ 445 milioane lei. Printre comunele cu cele mai mari alocări de sume defalcate din TVA se numără Brăhăşeşti – 7,124 milioane lei (aproape cât Tecuciul şi mai mult decât oraşele Bereşti şi Tg.Bujor împreună), Barcea – 3,685 milioane, Bereşti-Meria – 2,432 milioane, Corod – 4,169 mil, Cosmeşti – 4,252 mil, Cudalbi – 3,391 mil, Ghidigeni – 4,474 mil, Iveşti – 6,107 mil, Lieşti – 5,316 mil, Matca – 5,483 mil, Pechea – 6,107 mil, Umbrăreşti – 4,257 milioane. La polul opus, cele mai mici alocări de TVA sunt primite de comunele Corni – 569.000 lei, Oancea – 458.000 lei, Şendreni – 465.000 lei şi Vânători – zero lei.

Surse din cadrul CJ ne-au precizat că toate aceste sume  care sunt destinate asigurării bugetului MINIM de funcţionare, sunt calculate de stat, prin Ministerul Finanţelor Publice, în funcţie de mai multe criterii, printre care şi numărul minim de locuitori al localităţii respective. În cazul localităţii Vânători, veniturile proprii ale comunei plus procentul de 60 la sută din impozitul pe venit care rămâne comunei dau o sumă mult mai mare decât venitul minim de funcţionare – astfel se explică alocarea bugetară zero.

Proiectul de hotărâre respectă prevederile Legii bugetului de stat pe anul  2019, ale Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi adresa Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Galaţi nr. 5454/18.03.2019, înregistrată la Consiliul Judeţean Galaţi cu nr.3404/18.03.2019, iar sumele au fost repartizate conform  art.6 alin. 1 şi 6-11din Legea nr.50/2019 a bugetului de stat pentru anul 2019, se precizează în raportul de specialitate care însoţeşte proiectul de hotărâre.

Citit 1904 ori Ultima modificare Miercuri, 20 Martie 2019 18:16

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.