Pierdere uriaşă şi buget cu scandal pentru Transurb

Pierdere uriaşă şi buget cu scandal pentru Transurb

Iulia Kelt
Evaluaţi acest articol
(25 voturi)
21 comentarii

După ce a încheiat anul 2018 cu o pierdere substanţială, de peste 13,5 milioane de lei, compania publică de transport local Transurb SA îşi propune să încheie anul 2019 cu un profit de o mie de lei. Cel puţin asta prevede bugetul de venituri şi cheltuieli al operatorului, votat de aleşii locali după discuţii aprinse care au vizat creşterile salariale dorite de angajaţi.

Bugetul SC Transurb SA a fost unul dintre punctele fierbinţi ale ultimei şedinţe ordinare a Consiliului Local. Dezbaterea nu a vizat pierderea consistentă cu care Transurb a încheiat anul 2018, ci doar creşterea salarială dorită de angajaţi, în condiţiile în care în companie a fost declanşat conflictul colectiv de muncă.
Aşa cum se arăta în documentele ajunse pe masa consilierilor, Sindicatul Şoferilor Liberi din Transurb a cerut: „Majorarea fondului lunar de salarii, începând cu data de 1 mai 2019, cu suma de 300.000 de lei net, sumă care reprezintă o creştere medie a salariului tarifar cu aproximativ 400/angajat. Majorarea contravalorii voucherelor de vacanţă de la 1.200 la 1.450 de lei/ angajat”.

Director economic vs. primarul Galaţiului

„Bugetul Transurb este construit fără a include vreo creştere salarială la acest moment”, a fost declaraţia directorului economic al Transurb Steluţa Lebedov, pe care primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, a contrazis-o ferm: „Eu ştiu că include!”.
Consilierul local ALDE Radu Cosca a precizat, la rândul său, că bugetul Transurb nu prevede vreo majorare salarială, dar edilul-şef al urbei a susţinut, în continuare, contrariul: „Credeţi-mă pe cuvânt că s-au avut în vedere creşteri salariale. Este într-adevăr, un buget estimativ, care să vă poată acoperi atât funcţionarea, cât şi fondul de salarii necesar pe 2019. Dacă aţi stabilit altceva, spuneţi-mi şi mie!”, a replicat Ionuţ Pucheanu.
Directorul economic al Transurb a precizat clar: „În această proiecţie bugetară nu s-au inclus creşteri salariale pentru că suntem într-un conflict de muncă, suntem în negociere, şi nici nu ştim suma care poate fi acordată”.
În cele din urmă, proiectul de buget a fost supus votului şi adoptat cu doar 17 voturi favorabile din cei 26 de consilieri prezenţi, spre surprinderea primarului: „Susţineţi cauza Transurb şi voi votaţi împotrivă? Care-i logica?!”.

Ce bani va avea operatorul

Proiectul de buget pe 2019 prevede venituri totale de 78,7 milioane de lei şi cheltuieli totale de 78,7 milioane de lei, dar şi un profit de 1.000 de lei. În contrapartidă, conform documentelor prezentate, compania a încheiat anul 2018 cu venituri totale realizate de 61,4 milioane de lei şi cheltuieli totale de 75,03 milioane de lei, rezultatul fiind o pierdere de peste 13,5 milioane de lei. Pierdere pe care conducerea Transurb o explică prin subevaluarea preţului pe kilometrul efectuat de mijloacele de transport în comun.
Cheltuielile cu personalul cresc de la 46,2 milioane de lei, cât s-au realizat în 2018, la 46,5 milioane de lei, cât se propune în 2019. Această sumă cuprinde: cheltuieli cu salariile – 40,7 milioane de lei, bonusuri - 4,3 milioane de lei, cheltuieli aferente contractului de mandat şi altor organe de conducere, control, comisii şi comitete – 539.000 de lei şi cheltuieli cu asigurările şi protecţia socială, fonduri speciale şi alte obligaţii legale - 928.000 de lei.
Rămâne de văzut în ce măsură Transurb va realiza bugetul pe care şi l-a propus în 2019 şi cum se va finaliza conflictul colectiv de muncă.

Decizia luată de Sindicatul Şoferilor Liberi din Transurb: grevă de avertisment

Citit 5511 ori Ultima modificare Vineri, 10 Mai 2019 22:31

21 comentarii

  • postat de Lira Vineri, 10 Mai 2019 09:43 5.13.233.*** Link la comentariu
    0
    4

    In Bucuresti un bilet= 1.3 lei , in Galati 2 lei , cum e posibil ? Maxi taxi exclus a mai fi introdus , o mai mare mizerie nu se putea , masini de marfa transformate in masini pt calatori , bilete nu dadeau niciodata , de altfel se stia si cine sunt proprietarii licentelor de tranport . Dumnezeule , in care tara civilizata se circula cu maxi taxi ?

    Raportează
  • postat de Akbar Miercuri, 08 Mai 2019 20:19 188.24.215.*** Link la comentariu
    0
    8

    Am ramane socati daca s-ar face publica lista angajatilor Transurb, membrii de partid.
    Ineficienta manageriala, angajari pe criterii politice, investitii deplorabile, consiliul de administratie fara nicio legatura cu o minima experienta in domeniul tehnic / autovehicole rutiere / mecanic / electromecanic etc.
    Specializarile membrilor din CA a SC Transurb ? Profesor de engleza, mecanic, fost consilier europarlamentar, consilier juridic, contabil, tehnician mecanic.
    Ce-ati fi dorit ? Transport urban de calatori ca-n Finlanda ?

    Raportează
  • postat de Marius Miercuri, 08 Mai 2019 18:29 89.136.0.*** Link la comentariu
    0
    10

    Din pacate in Galati toate mijloacele de transport, care merg dinspre Domneasca spre vestul orasului circula in mare parte pe strada Brailei. Ar trebui initializate si alte axe de traversare a orasului de la est la vest.
    a) O axa importanta a Galatiului, str Basarabiei, nu are un mijloc de transport care sa parcurga acest traseu si aceasta ruta este de la Politia Rutiera, Pasapoarte spre Piata Energiei.
    b) Inca un traseu care ar trebui gandit cred ca ar fi un autobuz care sa urce spre cartierul Aeroport dinspre centru, pe ruta Domneasca, str Bolintineanu, parcul Rizer, str Stelei( Bucovinei), Patinoar, Benzinarie Micro 40 si retur pe acelasi traseu( Balcescu in loc de Domneasca) .
    c) Un traseu de tramvai care sa mearga din Piata Mare pana in Piata Energiei, Viaduct si retur cu frecventa de maxim 10 minute in timpul zilelor lucratoare, interval 7 -18. Acest traseu se poate numi 7 barat sau 44 barat si cine are abonament poate circula si cu tramvaiul 39 mai departe pe traseul 7 sau 44.
    d) intodus imediat sistem de taxare cu valabilitate in timp de 1 0ra pentru un tichet de transport.
    e) introdus sistemul de e tiketing pentru a putea analiza cu adevarat ce trasee au cerere foarte mare , intervale orare cu flux mare de calatori .
    Mai trebuie ceruta si parerea galatenilor care circula cu mijloacele de tranport, poate mai iese o solutie buna de aplicat in practica.

    Raportează
  • postat de Suparatu Miercuri, 08 Mai 2019 17:48 5.13.248.*** Link la comentariu
    5
    16

    Bai mocofanule mai las-o moarta cu MaxiTaxiul tau, da?
    Poate sa fie Transurbul cu caruta si tot nu vrem maxitaxi ot ca:
    - erau plin de cefosi si mafioti tigani
    - conduceau ca niste handicapati in calduri
    - bagau oamenii ca vitele la 50 de grade de miroseam toti mosii


    Nu erau un fel de Uber care este atacat de SOBOLANII mafiei taxiurilor.
    Nu. Maxitaxistii erau EI sobolanii !

    Asa ca flit !

    Raportează
  • postat de Smaranda Miercuri, 08 Mai 2019 16:08 81.12.149.*** Link la comentariu
    0
    8

    Atât timp cât POLITICUL nostru îşi bagă coada în diverse instituţii publice, lucrurile nu vor merge bine deloc!
    Când alte societăţi de transport public din ţară achiziţionează autobuze electrice, noi cumpărăm vehicule poluante pe motorină! O să daţi faliment numai din taxele de poluare pe ele în curând!
    Ce strategie are Directorul sau Consiliul de Administraţie al Transurb sau acţionarul principal, Consiliul Local?
    Eu cred că mai mult vă contraziceţi între voi... Neruşinaţilor şi incompetenţilor!

    Raportează
  • postat de Costel Miercuri, 08 Mai 2019 15:56 82.137.10.*** Link la comentariu
    1
    11

    fiti siguri ca nu din cauza soferilor care lucreaza cate 200 de ore ca sa poata castiga 2500lei este societatea pe minus, ar trebui sprijiniti in demersul lor ca nu sunt ei vinovati ca nu au cu ce lucra iar autobuzele cu care lucreaza sunt vai de ele

    Raportează
  • postat de V Miercuri, 08 Mai 2019 15:35 82.137.14.*** Link la comentariu
    12
    2

    Personal, din momentul cand s-a luat decizia sa fie interzise maxi-taxi-urile (n-am asteptat niciodata mai mult de 5 min sa ma urc intr-unul, plus ca ajungeai civilizat si repede oriunde in oras) si sa se ofere exclusivitate pe cateva ..."cincinale" nenorocirii de "Transcarba", AM JURAT ca nu voi da acestei mizerabile companii nici 50 de bani! Prefer sa traversez orasul pe jos, decat sa ma urc intr-ul cosciug pe roti marca transurb! Asta e "transportul civilizat" pe care il dadeau pe goarna nenorocitii de bacalbasa si stan??? Vad zi de zi oameni inghesuiti ca sardinele in harburi emanand nori de fum de motorina, parca ne-am intors in anii '90...Si acum cica "au pierderi" dar vor si salarii mari! Si sunt dispusi sa faca si greva, ca deh, le-a venit apa la moara si au toate atuurile ca sa le reuseasca orice santaj.

    Raportează
  • postat de Transurb să rămână pe transport electric, restul traseelor, chiar trasee noi, la privat. Miercuri, 08 Mai 2019 14:39 213.233.101.*** Link la comentariu
    18
    5

    Transport public....dar care public ? Păi, ăia care mau au bani, merg cu mașina personală și ăia fără bani, merg pe jos, sport local. Mai bine, Transurb, să rămână cu transportul public electrificat, tramvaie și troleibuze și poate mai achiziționați ceva pe acumulatori, putând ieftini biletul, transportul electric fiind mai ieftin, iar restul traseelor și chiar trasee noi, să fie acoperite de privați, sunt mai descurcăreți, se orientează în piață mai bine își controlează mai bine consumul de carburant prin frecvența microbuzelor, funcție de orele de vârf și chiar prețul biletului, pentru că degeaba ai scump biletul și nu ai călători, cum este azi Transurb.

    Raportează
  • postat de Radu Miercuri, 08 Mai 2019 14:09 86.127.209.*** Link la comentariu
    1
    24

    Peste tot in Europa transportul public este subventionat. Daca nu ar fi subventionat costul abonamentelor si biletelor ar fi mai mare.
    Acum sa revenim la concret, si sa analizam unde este buba.
    1. S-a pierdut pariul cu tramvaiele deoarece traseele 7 si 44 sunt esec datorita modificarii ( lungirii) traseelor. Cine a gandit acest lucru a fost un geniu( asa crede el)
    2. Sunt trasee de autobuz care nu sunt capacitate decat maxim 10 %, Vezi traseele 15, 13, 16, 36. Trebuie sa ne asumam si acest lucru fiindca nu toate traseele sunt rentabile dar deservesc galateni.
    3. Trebuie sa intelegem ca prioritatea este de a urca in autobuze pe cei care merg la serviciu, nu pe cei care sunt pensionari si se inghesuie la autobuz de la prima ora.
    4.Pentru cartierul Cantemir ar trebui infiintat un traseu gen 10 barat, care sa mearga de la Capatul troleelor pana in cartier cu o anumita frecventa si cei care au abonamente pe autobuzul 10 sa poata merge mai departe spre centru.
    5. S-a gresit prin scoaterea tramvaiului de pe strada Basarabiei si timpul va demonstra acest lucru. Trebuia gandita o varianta de intoarcere a travaiului undeva in dreptul fostei uzine 11 iunie si o statie in dreptul viaductului de la gara in dreptul scarilor spre blocurile ANL
    6. Si probabil mai trebuie umblat si la curatenia din mijloacele de transport inclusiv la ceea ce insamna buton de panica instalat lapostul de conducere si soferii sa-l actioneze in cazul in care se urca delicventi in autobuz. sau boschetari .

    Raportează
  • postat de lucian Miercuri, 08 Mai 2019 13:57 79.3.97.*** Link la comentariu
    8
    17

    Unii nu au loc in autobuz din cauza pensionarilor si al elevilor. Precizez ca nu sunt nici pensionar, nici elev si nici “ciumat”! Dar ma crucesc la unele aberatii. Chiar credeti ca un pensionar care o duce bine se inghesuie in vechiturile astea de autobuze? Sau stiti ce inseamna a obliga la plata biletului integral toti elevii care in fiecare dimineata se duc la scoala? Dar se mai si intorc! Realizati ce trafic s-ar face (deja exagerat) la intrarea si iesirea elevilor condusi de parinti? Anumite reguli se fac pentru a stimula mersul cu autobuzul, (care la anumite ore, transporta doar pe cei cu abonament gratis, dar oricum trebuie sa fie pe traseu) de aici rezulta trafic mai decongestionat, poluare mai putina, ... etc.. Sunt unii cetateni care nu au nici cea mai mic a urma de sens civic! Lipsa de cultura! Vrei sa faci bani la Transurb? Elimini toti infiltratii politic, toti cei care nu produc nimic, maresti campania de publicitate pe autobuze, controale pe autobuze. Nu stiu cum si de ce se dau voucherele pentru vacanta, dar cand societatea este pe minus, mai dai prime si alte chestii de genul asta? In schimb ei asta vor, vacanta pe banii statului!

    Raportează
  • postat de Brebenel Miercuri, 08 Mai 2019 13:57 5.13.141.*** Link la comentariu
    8
    9

    DACA SI FARA MAXI-TAXI-urile, SCOASE ACUM VREO CATIVA ANI, DE PE TRASEE NU SUNTETI PROFITABILI, ATUNCI INSEAMNA CA BANII NOSTRI, A CONTRIBUABILILOR SE SCURG IN ALTA PARTE SAU CHIAR NU SE VREA PROFIT.
    LASATI AUTOBUZELE ASTEA MARI SI CUMPARATI MICROBUZE NOI, DE 20-25 PERSOANE , CU AER CONDITIONAT , SA NU SE MEARGA DECAT PE SCAUNE (FARA SA STEA PASAGERUL IN PICIOARE) SI VA APAREA SI PROFITUL; TOT PTR PROFIT. REFACETI TRASEELE PE CARE LE FACEAU EX-MAXI TAXIURILE PRIVATE.
    DACA VREI SA FACI BANI POTI, MAI ALES CAND ESTI SINGURA FIRMA DE TRANSPORT PERSOANE SI NU AI NICIO CONCURENTA, ALT LUCRU CU CARE NU SUNT LAMURIT.

    Raportează
  • postat de HAHAHA Miercuri, 08 Mai 2019 11:30 194.105.20.*** Link la comentariu
    18
    19

    PSD a vrut MONOPOL in transport - GALATIUL are FALIMENT in transporturi !!!!!

    Raportează
  • postat de Adrian Miercuri, 08 Mai 2019 10:08 82.137.11.*** Link la comentariu
    0
    27

    Este foarte, foarte trist ca un astfel de manager mai este lasat in functie. Declaratie lui si aici citez: "Pierdere pe care conducerea Transurb o explică prin subevaluarea preţului pe kilometrul efectuat de mijloacele de transport în comun". Pai ce zombii mei mai cauti manager daca nu esti in stare sa evaluezi o acivitate, o situatie? Este inadmisibil. Trist, dar orasul nostru nu are scapare. Foarte trist. Saracul orasel.

    Raportează
  • postat de florin Miercuri, 08 Mai 2019 10:05 109.166.135.*** Link la comentariu
    13
    21

    Fara monopol!Se dovedeste clar ca si fara concurenta Transurbul nu este in stare sa produca calitate si profit!Tocmai lipsa concurentei duce la prabusirea transportului in comun!Deci in concluzie avem nevoie de privati!Si reguli stricte ca acestia sa nu faca evaziune!

    Raportează
  • postat de Cetatean Miercuri, 08 Mai 2019 08:06 84.117.41.*** Link la comentariu
    14
    46

    Desfiintati abonamente gratuite pt unii pensionari
    elevi si studenti si-o sa va fie bine.
    Acordati abonamente gratuite doar celor care intr-adevar
    sunt necajiti ce au pensii pana-n 800 lei pe membru de familie
    Acordati abonamente gratuite doar in baza adeverintelor ANAF
    si al cupoanelor de pensii pt fiecare membru.
    O sa va cruciti cati pensionari au si serviciu pe langa pensie
    Acordati abonamente gratuite pt elevi si studenti,
    doar celor care fac parte din familii monoparentale, in baza
    adeverintei de venit a parintelui (tutore) si doar celor
    care frecventeaza cursurile invatamantului de zi.
    Ajunge cu milostenia si pomenile pe banii celor care muncesc
    CIUMA ROSIE trebuie sa dispara
    Intr-o tara de asistati sociali carora nu le place munca
    si sunt tinuti in spate de noi cei care muncim cinstit,
    unde exportam cereale de 2 miliarde de euro si importam biscuiti
    si alte produse de panificatie de 2,5 miliarde de euro,
    unde invatamantul produce pe banda rulanta doar economisti,
    ingineri, IT-isti (toti semi-analfabeti) nu putem spera ca ne va merge bine.
    Iesiti la vot si nu lasati tara pe gandirea centralizata a pensionarilor.

    Raportează
  • postat de Ion Miercuri, 08 Mai 2019 07:19 188.24.216.*** Link la comentariu
    4
    47

    Aproape 3 milioane de euro pierdere pentru o companie administrata de stat, care are exclusivitate pe transportul calatorilor in Galati.

    Sunt convins ca daca ar fi fost companie privata, sau administrata privat ar fi avut profit!

    Asa e numai buna de muls de clientela de partid...

    Raportează
  • postat de IC Miercuri, 08 Mai 2019 06:32 5.13.191.*** Link la comentariu
    18
    14

    Hopa ,se pare ca, eliminarea de pe piata transportului urban din Galati a societatilor de Maxitaxi (si ca mult ravniti calatori ai acestor mijloace au trecut direct la autoturismele personale ,aglomerat si mai mult traficul , lucru prezis de cei care au fost contra masuri luate de CL ) nu a rezolvat problemele de la Transurb iar pierderile ,cu toate subventile mascate (gratuitati ) sau ne mascate , au crescut . Ore cine ,intr-o economie normala ,isi permite sa mentina in functiunie si sa investeasca intr-o afacere care nu aduce decat paguba ? De ce se mai ivestesc sume destul de mari in modernizarea liniilor de tramvai ,mijloc de transport ecologic si rentabil intr-un oras cu economie normala , atata timp cat tramvaele ,de pe cele doua-trei traseie , sunt utilizate de tot mai putini calatori( fi facut cineva un studiu de fezabilitate ) ? Cum sa mai fii tentat sa calatoresti din Micro 19 la Piata Centrala (si de ce ,atata timp cat gasesti mai multe produse in M19 ) cad ,dupa istetii din Primarie ,care au gandit actualul traseu ,trebuie sa te plimbi tocmai pe la capatul viaductului , pierzand inutil mai bine de jumatate de ora , cu zgaltielile si trancancanele aferente ? Oare care o fi varianta de rezerva ,in cazul falimentului TRANSURB , poate un TRANSCAL ,o societate care sa faca ce a facut CALORGAL , sa traga heblul si usa la plecare ?

    Raportează
  • postat de Lulu Miercuri, 08 Mai 2019 06:25 5.13.217.*** Link la comentariu
    0
    25

    Aici nu stie stinga ce face dreapta ,Primarul zice una , contabila altceva si pina la urma tot sa votat cum au vrut ei si mai ales impotriva . jocuri de cuvinte cu lectia bine invatata inainte de a incepe aceasta sedinta

    Raportează
  • postat de ma-ta Miercuri, 08 Mai 2019 06:14 92.82.217.*** Link la comentariu
    0
    41

    Really? Dar oamenii care au platit serviciile Transurb in AVANS cumparand abonamente la pret intreg, ce vina au cand sunt OBLIGATI (ca aveti monopol pe transport) sa astepte cate jumatate de ora in statie ca s-a stricat autobuzul?????? Incetati cu pomenile electorale si aveti grija de cei ce PLATESC!!!!!!

    Raportează
  • postat de Galatean Miercuri, 08 Mai 2019 03:16 79.10.185.*** Link la comentariu
    2
    33

    Director economic,..., comitete,..., mandatat...

    alte firme de transport private de aceiaşi mărime nu au decât un contabil şi patron, maxim manager (mâna dreaptă a patronului) !!!

    Voucher vacanţă... şoferii privaţi nu au aşa ceva. Tot salariul este obţinut prin muncă.
    Nu moca prin pierderi acoperite din banii cetăţenilor.

    Raportează
  • postat de C.FULGER ! Miercuri, 08 Mai 2019 01:27 5.13.246.*** Link la comentariu
    7
    21

    "Mita" sub forma de facilitati votantilor "CIUMATILOR ROSII" CARE FAC COZI CA PE TIMPUL CAND AVEAM CARTELE PT PRODUSELE DE BAZA NU POATE COMPENSA LIPSA "COZILOR" PT CUMPARAREA LEGITIMATIILOR DE CALATORIE ! NU IN ULTIMUL RAND NUMIREA CONDUCERII PE CRITERII POLITICE SI NU MENEGERIALE,URMEAZA ACHIZITIONAREA GUNOAIELOR PE 4 ROTI,ETC !

    Raportează

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro