Cele 40 de autobuze noi, Euro 6 Diesel, de mare capacitate, pentru care contractul de achiziţie a fost semnat în iulie de SC Transurb SA şi SC BMC Truck & Bus SA, unic distribuitor în România al autovehiculelor BMC, sunt gata.
Vestea ne-a fost dată de directorul general al companiei publice de Transport, Mihai Cadinoiu, care ne-a pus la dispoziţie şi imaginea doveditoare: "Cele 40 de autobuze de mare capacitate sunt gata de plecare din Izmir. Le aşteptăm în Galaţi în perioada 15-20 noiembrie. Noi vom face toate eforturile ca de 1 Decembrie să le avem pe străzi, dar depinde mult de formalităţile care trebuie îndeplinite, de rodajul pe care trebuie să-l facă", ne-a declarat managerul.
Trebuie spus că la fabrica din Izmir, Turcia, au fost produse, din 1961 încoace, peste 300.000 de autovehicule, exportate în peste 80 de ţări, printre care şi România. "Sunt autobuze de generaţie nouă, cu motoare performante, deci nu avem nici un motiv să ne temem că am făcut o achiziţie neperformantă în urma licitaţiei", a dat asigurări Mihai Cadinoiu.
Reamintim că este vorba despre autobuze Euro 6, cu lungimea de 12 metri şi o capacitate de transport de minimum 85 de persoane (pe scaune şi în picioare), din care minimum 25 pe scaune (plus un loc pentru scaun rulant şi unul pentru conducătorul auto). Mijloacele de transport au podea coborâtă, sistem de înclinare astfel încât accesul călătorilor să fie cât mai facil şi rampă pentru accesul persoanelor cu handicap, plus buton exterior de deschidere pentru acestea. Vehiculele sunt dotate cu instalaţie de aer condiţionat, camere de luat vederi şi vor afişa traseul automat şi vocal. Caroseria lor este supusă unui proces de cataforeză, care asigură un grad de anticoroziune foarte ridicat, inclusiv o durată de viaţă mult mai mare.
Valoarea celor 40 de autobuze se ridică la 26.246.000 de lei fără TVA, respectiv 656.150 de lei bucata, şi va fi achitată de Primăria municipiului Galaţi din banii împrumutaţi de la EximBank.