Din septembrie 2020, de când a fost inaugurată parcarea multietajată aferentă blocului R5 din Mazepa, terenul multisport amenajat pe terasa de la ultimul nivel al clădirii stă nefolosit, chiar dacă au existat şi perioade cu mai puţine restricţii impuse de pandemie, în care ar fi fost amatori să-l utilizeze! Nu au fost însă posibile rezervări, pentru că, aşa cum scriam în februarie anul acesta, nu a fost stabilită procedura, tariful şi nici cine ar trebui să se ocupe de acest teren. Pe scurt, autorităţile nu se hotărâseră dacă terenul de sport ar trebui să fie administrat de Clubul Sportiv Municipal - ca orice bază sportivă - sau de SC Gospodărire Urbană SRL, care se ocupă de parcări. Vestea bună este că, după zece luni de "analiză", ar putea fi luată o decizie. Pe masa aleşilor locali a ajuns un proiect de hotărâre prin care terasa parcării va fi dată în administrarea Clubului Sportiv Municipal Galați, alături de patinoarul artificial, stadioanele "Dunărea" şi "Gloria", bazinul de înot acoperit, Sala Sporturilor şi Baza sportivă "Siderurgistul". Ulterior, la propunerea noului administrator, aleşii vor trebui să stabilească procedura de acces pe teren şi tariful. Probabil anul viitor...
Cine va prelua terenul de sport al parcării multietajate din Mazepa Scris de Anca Melinte
Anca Melinte
Articole recente - Anca Melinte
Ce face Primăria Galaţi cu banii rămaşi din 2025 Actorul Valentin Teodosiu dă glas Cernăuţilor lui Eminescu Se caută constructor pentru noi investiţii la Spitalul de Psihiatrie Vestiare metalice, în toate școlile și liceele din Galați Cine și de ce dă Zanzibarul pentru Galați
Mai multe din această categorie:

