Este întrebarea pe care și-o adresează mulți dintre gălățenii care sunt nevoiți, dimineața, să călătorească înghesuiți în mijloacele de transport sau care așteaptă prea mult în stații. Iată și răspunsul pe care l-a dat primarul Ionuț Pucheanu la ProLider FM: „Sincer, în momentul în care am adus noile mijloace de transport, m-am mai urcat de două ori, doar așa, spre rumoarea cetățenilor. Și cred că, de la momentul respectiv, au trecut doi ani, doi ani şi jumătate. Deși stau la 500 de metri de Primărie, din păcate, tot cu mașina vin, pe principiul că o să am treabă. Dar aș putea oricând să o iau pe jos, evident atâta timp cât voi mai avea acest job de primar. Ulterior, vom mai vedea până unde trebuie să mă deplasez și cum", a mărturisit primarul cu sinceritate.
Când a călătorit primarul cu autobuzul ultima dată? Scris de Anca Melinte
Anca Melinte
Articole recente - Anca Melinte
Finanțarea United Galați, retrasă de pe ordinea de zi a Consiliului Local Lucrări finalizate la Sala Sporturilor Gălăţeanul Grigoraş Moisă, din nou pe scena Festivalului „Mamaia” Când vor fi puse în funcţiune semafoarele de pe strada Oţelarilor Când va putea ateriza elicopterul SMURD pe heliportul de la Spitalul Judeţean Galaţi
Mai multe din această categorie:

