Nu mai puțin de 1.632.011.193 de lei reprezintă valoarea la care a fost calculată investiția necesară pentru construirea unui spital municipal de urgență în Galați, potrivit celor mai noi documente ajunse la comisiile Consiliului Local. Spunem "cele mai noi" pentru că, așa cum am relatat în ediția electronică din 30 mai a ziarului "Viața liberă", chiar în ziua în care a avut loc ultima ședință ordinară a Consiliului Local, pe masa aleșilor a ajuns un proiect de hotărâre privind realizarea unui spital municipal de urgență. Costurile inițiale erau estimate la 1.386.226.197 de lei, dar între timp au fost reanalizate și actualizate.
Potrivit documentelor, amplasamentul propus pentru construirea spitalului se află pe strada Traian nr. 464 şi este format din trei loturi de teren, din care unul este situat în intravilanul comunei Vânători, judeţul Galaţi, iar două loturi sunt amplasate în intravilanul municipiului Galaţi.
"Prin proiect se prevede realizarea unui spital tip monobloc, format din şase corpuri structurale, având regim de înălţime diferite pentru fiecare în parte", se arată în documente. Spitalul ar urma să aibă subsol, demisol şi şase etaje, cu 300 de paturi şi 20 pentru spitalizare de zi.
Iată şi structura: la subsol - spaţii de farmacie, sterilizare, depozite, vestiare, ALA, spaţii tehnice; demisol - prosectură, laborator de analize, bloc alimentar, spălătorie, unitate transfuzie sanguină; parter - spitalizare de zi, radiologie imagistică, ambulatoriu; etaj 1 - bloc operator şi secţia ATI; etaj 2 - cardiologie; etaj 3 - chirurgie; etaj 4 - secţie medicală; etaj 5 - obstetrică-ginecologie, neonatologie, bloc de naşteri; etaj 6 - compartiment administrativ; etaj 7 - acces la terasa heliportului.
Spitalul va fi dotat cu echipamente digitale de eliberare a medicamentelor şi va beneficia de un sistem digital integrat, care va gestiona întreaga instituţie. Acest sistem va permite monitorizarea continuă a pacientului chiar și atunci când este externat.
Iniţiatorii acestui proiect de hotărâre sunt primarul Ionuţ Pucheanu şi consilierii locali Anamaria Hărăbor (PNL), Valeriu-Laurenţiu Onose (PNL) şi Claudiu-Ionuţ Vasile (PSD).
Reamintim că, pentru realizarea studiului de fezabilitate necesar construirii unui spital municipal de urgenţă în Galaţi, Primăria a atribuit un contract în valoare de 289.000 de lei fără TVA firmei Arhidesign GS.