Pe caniculă, artezienele din oraş - mai mult fără apă (FOTO)
Foto: Raluca Ichim, Anca Spânu, Rareș Budeanu

Pe caniculă, artezienele din oraş - mai mult fără apă (FOTO)
Evaluaţi acest articol
(15 voturi)

Așa cum am mai scris deja, în plină caniculă, chiar în timp ce se fac probe la arteziene noi, altele nu funcționează.

După ce ni s-a răspuns, recent, de la Primărie, că fântâna din Parcul ”Eminescu” era funcţională, când, de fapt, acest lucru nu se verifica, ni s-a sesizat din nou, de către cititori, că, pe 18 iulie 2023, fântâna cu pricina funcţiona, dar, în mod evident, defectuos. Ieri, prin oraş, fântânile erau mai mult fără apă, decât funcţionale la capacitate. În Parcul ”Eminescu”, pe 18 iulie, în loc să ţâşnească apa din elementul central al fântânii, un jet puternic ieşea prin supraplinul de scurgere. Pe 21 iulie 2023, la ora 11,00, la peste 30 de grade Celsius (evident, la umbră), fântâna din Parcul ”Eminescu” nu mai funcționa deloc (vezi fotografia de titlu a articolului).

Nici vorbă de răcoare pentru gălățenii care încearcă să fugă de căldură şi își petrec timpul în petecul de verdeaţă din centrul orașului. Nu mai comentăm aspectul, menţionat şi de oameni, că, de când a fost instalată noua arteziană, cea veche, tip cascadă, abia mai ţârâie. 

Am solicitat o lămurire privind motivul funcţionării defectuoase a artezienelor, iar din partea Biroului de Relaţii cu Presa al Primăriei Galaţi am primit următorul răspuns: „În fiecare vineri au loc lucrări de mentenanță, odată cu venirea weekendului și de aceea nu sunt pornite fântânile în oraș”.

Am fost curioşi să vedem totuşi care fântâni funcţionează şi care nu, mai ales că nu pricepem de ce mentenanţa nu poate fi făcută lunea, de exemplu.

Chiar trebuie aşteptat începutul weekendului pentru a le opri?

Am luat la rând fântânile din oraş, pe care le-am găsit după cum urmează: lângă Casa Roşie, una ţârâia, cealaltă era secată complet, Păpădia abia se vedea că are apă, atât de anemice erau jeturile, la fel şi nuferii de la Spicu, unde apa de-abia se prelingea. Singurele uşor privilegiate erau "Fata pe valuri" şi fântâna cu jeturi de la Potcoava. În rest, la Parcul ”Eminescu”, la ora 15,00, fântâna era tot oprită, iar cea de vizavi, din faţa Sucursalei CEC, după spusele oamenilor din zonă nu a funcţionat vara aceasta, iar ieri, tot fără apă era.

Ni se tot reproşează că suntem cârcotaşi, că nu vedem decât lucrurile rele

Dar, dacă în plină caniculă, când singura scăpare de căldură a oamenilor care nu au bani de mers la Plaja Dunărea, o reprezintă aceste fântâni (care înţelegem că se şi opresc la 22,00, faţă de 23,00 anul trecut), ele mai mult nu funcţionează, ce ar trebui să înţeleagă cetăţenii de aici?

Citit 1641 ori Ultima modificare Marți, 25 Iulie 2023 10:18

9 comentarii

  • postat de Mir
    Luni, 31 Iulie 2023 13:13
    5.13.148.***
    @ Iulian Mihalache

    Dacă băb@lăii/nec0pții lui așa-ziși "colegi de partid" l-ar fi susținut peStanMarius susținându-i realizarea/concretizarea proiectelor sale propuse&unele chiar inițiate/începute a fiRealizate(precum...unul din ele tunelul de subtraversareaDunării în locul mizeriei/corvoadei tre
    0
    0
  • postat de Chris
    Duminică, 23 Iulie 2023 06:28
    37.251.223.***
    Ce cârcotași sunteți.... Au fost luați prin surprindere cu seceta asta... ?
    0
    0
  • postat de tin-tin
    Duminică, 23 Iulie 2023 04:34
    5.13.203.***
    E scumpa apa de la dunare , primaria si consiliul local sa le multumeasca celor de la apa -canal pentru cresterea artificiala a pretului pe mc , santem asa de bogati incat nu avem ce face cu banii.
    0
    0
  • postat de Iancu Jianul
    Sâmbătă, 22 Iulie 2023 23:16
    5.13.200.***
    Specific din start, sunt si politisti de treaba! Militieni NU! Mai cunosc un bou care punea un militian sa-i monteze prizele, si apoi i se desfaceau pentru ca! Nu pui sofer ministru, semi-anafabeta Prim-Ministru s.a.m.d! CAND NE VINDECAM?
    VA SPUN EU: Cand diaspora nu va mai avea cui sa trimita ban
    0
    0
  • postat de Iulian Mihalache
    Sâmbătă, 22 Iulie 2023 20:32
    84.117.46.***
    "Pucheanu si-a batut joc de galateni prin aceasta incercare de a-si regla conturile cu Stan, cel care l-a si propulsat in politica si pentru care nu demult umfla baloane in campanie. Nu mai scapam de aceste personaje care folosesc banul public de parca ar apartine mamei lor si care pun interesul ora
    0
    0
  • postat de Iulian Mihalache
    Sâmbătă, 22 Iulie 2023 20:31
    84.117.46.***
    Stimati galateni, mai tineti minte suma asta 2.655.266, 67 lei care a fost platita de catre Primaria Galati catre firma Louis Berger pe motiv de pucheanu? Din banii tuturor cetatenilor a fost platita. Sa ne aducem aminte articolul: https://www.viata-libera.ro/ancheta/153084-primaria-galati-buna-de-p
    0
    0
  • postat de MIMI
    Sâmbătă, 22 Iulie 2023 19:14
    86.124.202.***
    Aici ne amintim de Gospodărire Urbană unde ăla mare, Dragoș Magearu , ca de obicei nu-și face treaba ! Oare ce are de spus nenea primar de ăsta care NU cosește iarba prin oraș,care NU face curat prin cimitire,care NU taie copacii uscați, care NU face nimic pentru talcioc, acum și cu artezienele,care
    0
    0
  • postat de paloma
    Sâmbătă, 22 Iulie 2023 14:58
    5.13.164.***
    Din nou, administratia pucheanu in toata splendoarea ei !!!
    0
    0
  • postat de un observator
    Sâmbătă, 22 Iulie 2023 13:57
    5.13.151.***
    Probabil nu au tehnicieni suficienti ca sa asigure o mentenanta corespunzatoare. Sau alta vorba celebra, dar cu sens invers: vara nu-i ca iarna!
    0
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.