Misteriosul număr "38" - pe care îl distribuie şi redistribuie pe Facebook mulţi dintre social-democraţii gălăţeni (cu funcţii înalte sau nu) - s-a "cocoţat" şi la primul etaj al blocului neterminat de la Inelul de Rocadă. Un ditamai bannerul cu numărul "38" a fost montat miercuri după-amiază. Cel mai probabil, imaginea îşi va dezvălui mesajul sau semnificaţia vinerea asta sau vinerea viitoare, în campania electorală.
Desigur, fiecare este liber să posteze sau să distribuie pe reţelele de socializare orice consideră potrivit şi nu încalcă standardele comunităţii. Interesant este că acest mesaj nu a mai fost sesizat de colegii noştri de breaslă de prin ţară şi nici în Capitală, iar în aceste condiţii ipoteza că ar fi o strategie de campanie a social-democraţilor locali capătă un pic mai multă greutate. Ar putea fi vorba despre o campanie de marketing de tip "teasing reveal" (cum este, de pildă, cea folosită de Banca Transilvania pentru a promova Salt Bank, când s-a umplut Bucureştiul cu imaginea unui leneş simpatic, uşor recognoscibil, apoi în campania propriu-zisă de lansare a băncii), în care întâi susciţi curiozitatea publicului cu o imagine sau un simbol despre produsul sau serviciul pe care îl promovezi, după care vii cu dezvăluirea integrală a acestuia.
Dar când vorbim despre un banner amplasat pe o clădire, fie ea şi neterminată, deja situaţia se schimbă. Iar caracterul (pre)electoral e greu de combătut. Mai ales că este prins pe etajul neterminat al unul bloc care a fost camuflat, de-a lungul campaniilor electorale, cu multe asemenea bannere ale unor candidaţi sau partide.
Amplasarea lui în această perioadă poate fi şi un răspuns la articolul publicat în ediţia de luni, 23 septembrie 2024, a cotidianului "Viaţa liberă": "Scăpăm de imaginea de șantier părăsit la Inelul de Rocadă?". La acel moment ne exprimam speranţa că oraşul ar putea scăpa de imaginea dezolantă, de șantier în paragină, de la Inelul de Rocadă: cele două tronsoane de bloc al căror parter și prim etaj zac nefinalizate și abandonate. Și despre care am scris în repetate rânduri! La acel moment, lucrările păreau să se fi reluat, existând chiar şi un panou de şantier pe care scria: închidere fațadă și creare accesuri strada Siderurgiștilor nr. 5, bloc PS1A, tronson 2 și 3. Data finalizării construcției ar trebui să fie 10 iulie 2025.
Între timp, panoul de şantier s-a făcut nevăzut, la fel şi muncitorii, iar plasele de protecţie ale şantierului au rămas să fâlfâie în vânt a părăseală şi a pagubă…