„Trădare” şi pedeapsă, la PSD Bălăşeşti

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Membru al Consiliului Local, de la „Trei trandafiri”, Emil Toniţă, din Bălăşeşti, fost maistru militar, a fost supus unui tir…legislativ cu ţintă fixă: excluderea sa din Consiliu. După cel puţin opt ani de cotizat la PSD, a trecut, de ceva vreme, cu „arme şi bagaje”, de partea noului primar al comunei, Marian Toniţă, de la PD-L. Este consilierul personal al acestuia.

Luând notă de „trădare”, Biroul Teritorial al PSD Bălăşeşti (preşedinte, Vasile Istrate, fostul primar al comunei) l-a luat în colimator. Mai întâi, ca să fie „ras”, i s-a ridicat calitatea de membru al PSD, în noiembrie 2008, deschizându-se astfel calea scoaterii sale, pe temei legal, din Consiliul Local. Pasul următor: a fost supus, în scris – pe motiv de încălcare grosolană a disciplinei de partid, utilizându-se exemplificări – atenţiei Comitetului Judeţean al PSD.

Ce a hotărât Galaţiul, fără prea multă vorbă: retragerea sprijinului politic – a se vedea, în acest sens, conţinutul Hotărârii nr.132 din 8 decembrie 2008, semnate de Eugen Chebac. Măsura echivalează cu încetarea calităţii de consilier a domnului Toniţă. Demararea procedurii legale de mazilire s-a împiedicat însă, la 30 ianuarie a.c., de împotrivirea majorităţii membrilor Consiliului Local (exact ca la Tg. Bujor, în prima fază, cu doi consilieri de la PD-L).

Nu s-a ţinut seama că prevederea legală ce reglementează urmările retragerii sprijinului politic este expresă şi imperativă. Altfel spus, dacă PSD-ul şi-a luat mâna de pe Emil Toniţă, viitorul acestuia, în Consiliul Local, pentru mandatul 2008-2012,este pecetluit.

Locul său va fi ocupat de Manolache Meiu.

Citit 1887 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.