Bani pentru căldura iernilor trecute: Subvenţia pentru gigacalorie, majorată retroactiv

Bani pentru căldura iernilor trecute: Subvenţia pentru gigacalorie, majorată retroactiv
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Pentru ca gălăţenii racordaţi la sistemul centralizat de încălzire să plătească tot 247,73 de lei pe gigacalorie cât dau acum, consilierii locali vor fi nevoiţi să majoreze retroactiv subvenţia pentru energia termică distribuită populaţiei. Un proiect de hotărâre care prevede o majorare a preţului de producere a energiei termice şi a subvenţiei a ajuns în dezbaterea comisiilor Legislativului local.

Consiliul Local a pierdut procesul intentat Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei Electrice (ANRE) pentru majorarea preţului de producere şi transport a energiei electrice practicat de Electrocentrale în raport cu societatea Apaterm. În aceste condiţii, Apaterm, care a achitat Electrocentrale preţul integral al energiei termice facturat, şi se luptă să respecte Planul de reorganizare, altfel o paşte falimentul, a cerut aleşilor locali măsuri urgente pentru plata subvenţiei. Concret, Apaterm a cerut acordarea diferenţei de subvenţie rezultată din majorarea de la 1 ianuarie 2012 a preţului practicat de Electrocentrale. Suma necesară pentru acoperirea acestei diferenţe se ridică la 2.380.078,93 de lei, reprezentând 1.541.271,93 de lei pentru anul 2012 şi 838.807 de lei pentru perioada ianuarie - mai 2013 şi va fi suportată din bugetul de venituri şi cheltuieli pe 2013.

Ţinând cont că preţul de facturare la populaţie nu poate fi modificat retroactiv, hotărârea de pe masa aleşilor prevede majorarea de la 1 ianuarie 2012, cu 5,08 lei atât a preţului mediu de producere, transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice destinată populaţiei (de la 321,49 de lei pe gigacalorie, inclusiv TVA, la 326,57 de lei pe gigacalorie, inclusiv TVA,), cât şi a subvenţiei. Aceeaşi majorare este prevăzută şi pentru subvenţia pe primele cinci luni ale acestui an şi, respectiv, începând de la 1 iunie, subvenţia ajungând în final la 78,84 de lei pe gigacalorie, inclusiv TVA.

Citit 1752 ori Ultima modificare Joi, 18 Iulie 2013 18:01

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.